Noul campion olimpic la 200 metri liber, David Popovici, a recunoscut că a avut o cursă grea pe ultimii 50 m, când s-a dat o bătălie în care oricine putea câştiga. David a atins primul plăcuţa. A văzut becul aprins şi a ştiut că e campioni olimpic.
"Am şi avut lacrimi în ochi de emoţii, la imn, la interviuri. De la 9 ani am visat la acest moment şi m-am pregătit pentru el. Am făcut o cursă bună, dar grea, pe ultimii 50 m am simtit adversarii lângă mine. Vreau să le mulţumesc celor care m-au susţinut, dar şi celor care nu au crezut în mine. Sunt bucuros, habar nu am ce va fi la 100 m liber! ", a declarat David la zona mixtă, conform COSR.
”Nu am intrat în bazin ca să câştig o medalie, ci ca să mă bucur de acest moment. Să fii la Jocurile Olimpice, să concurezi cu cei mai buni este un privilegiu. Şi tocmai pentru că nu am luptat pentru medalie am reuşit să o câştig. A fost o cursă de câini, aşa am simţit-o. Îl vedeam pe american că este în faţă, ştiam că în stânga mea este germanul. Nu mi-am permis o secundă să o las moale. Am făcut cursa pe care mi-o doream. Nu am plecat nici prea tare, nici prea încet şi da, mă bucur că am scris istorie. Am ştiut că am câştigat de când am atins panoul la sosire. Se aprind luminiţe în funcţie de locul ocupat: locul 1 – o luminiţă, locul 2 – două luminiţe. Nu sunt eu cel mai deschis om, dar pe podium mi-au dat lacrimile. Am visat la acest moment de când eram mic. La 11 ani, pe tortul meu aniversar scria Tokio 2020. Dacă eu am reuşit, un băiat obişnuit crescut în Pantelimon, atunci poate oricine, prin determinare, perseverenţă şi muncă. Urmează proba de 100 de metri liber. Sunt un pic mai relaxat, pentru că am trecut de jumătatea concursului, dar nu va fi uşor”, a mai spus Popovici.
Întotătorul David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 200 metri liber, luni seară, la Jocurile Olimpice de la Paris. El a adus prima medalie pentru România la actuala ediţie a JO, a zecea din istoria nataţiei româneşti şi a 91-a de aur din istoria participărilor României la Olimpiadă.
<
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...