Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au câştigat, vineri, medalia de argint în proba de dublu rame feminin din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Este a treia medalie a canotajului românesc la Paris 2024.
UPDATE -
Ioana Vrînceanu a declarat, vineri, după ce a câştigat argintul olimpic alături de Roxana Anghel, că ea şi colega eu sunt “în culmea fericirii”.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“E prima medalie olimpică pentru noi. Suntem în culmea fericirii. Suntem fericite că am fost al doilea echipaj”, a spus Vrînceanu la TVR Sport.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Cele două sportive tricolore au fost cronometrate cu timpul 7:02.97. Pe prima poziţia a podiumului a urcat un echipaj din Ţările de Jos (6:58.67), iar pe locul trei s-a clasat Australia (7:03.54).
Este a treia medalie a canotajului românesc la Paris 2024, după aurul câştigat de Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea la dublu vâsle masculin şi argintul obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin.
Per total, este a cincea medalie pentru Team Romania. La înot, David Popovici a câştigat medalia de aur la 200 m liber şi medalia de bronz la 100 m liber.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.