FC Universitatea Cluj a anunţat un nou transfer pentru sezonul 2020-2021. Ultimul nume care se alătură lotului condus de Adrian Falub este Matias Roskopf (22 de ani), un vârf de atac crescut de Boca Juniors.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El şi-a început perioada junioratului la Colon în 2007, după care a fost selectat cinci ani mai târziu de cei de la Boca, pentru a face parte din academia unuia dintre cele mai prestigioase cluburi din Argentina. În perioada junioratului, Matias a bifat zece prezenţe pentru echipa naţională U17 a Argentinei, reuşind să marcheze un gol într-un meci împotriva reprezentativei similare a Paraguayului.

În iarna anului 2018, a fost transferat sub formă de împrumut de Montevideo City Torque, echipă pentru care a debutat la nivel de seniori. În prima ligă din Uruguay, noul atacant al Universităţii a bifat 25 de meciuri în care a marcat trei goluri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Roskopf a ajuns în tabăra celor de la Rapid Bucureşti înaintea sezonului 2019-2020, reuşind să înscrie de trei ori în cele 17 evoluţii pentru giuleşteni.

Acesta a declarat pentru site-ul oficial al Universităţii: „Sunt fericit că am ales să vin la ”U”. Sunt sigur că e un pas bun în cariera mea şi sper să ajut echipa să îşi îndeplinească obiectivul, acela de a promova. Am văzut ce suporteri are această echipă şi după cum spune şi noul slogan #UeştiTU, clubul e despre ei. Ar fi bine să-i avem cât mai curând alături de noi pentru că în unele momente ne pot conduce spre victorie”, a spus Matias Roskopf.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.