Universitatea Cluj şi Farul Constanţa şi-au disputat Cupa de Tineret în acest sezon, miercuri, meci jucat în deschiderea finalei Cupei României, pe Stadionul Sibiu informează FRF.
S-a impus Universitatea Cluj, scor 2-1. Farul a condus cu 1-0, prin golul marcat de Băsceanu ’25.
Pentru clujeni au înscris Călugăr ’50 şi Suciu ’67.
Universitatea Cluj a câştigat în premieră Cupa de Tineret, în timp ce Farul Constanţa este la a doua finală consecutivă pierdută, după cea de anul trecut, împotriva celor de la FCSB.
Antonio Suciu, cel care a marcat golul victoriei pentru clujeni, a primit şi trofeul de „Jucătorul finalei”, fiind premiat la finalul meciului de către directorul tehnic FRF, Mihai Stoichiţă.
De la ora 20:30, pe stadionul Municipal din Sibiu, se va juca finala Cupei României Betano, ediţia 2023-2024: Corvinul Hunedoara – Oţelul Galaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.