Asociaţia Europeană de Cricket, organizaţie menită să stimuleze acest sport în Europa, a fost lansată în această lună la Paris, iar românul Gabriel Marin a fost ales preşedinte.
Potrivit jurnalistului K.R. Nayar, şase naţiuni şi-au dat mâna şi au format Asociaţia Europeană de Cricket. La reuniunea inaugurală a asociaţiei au participat reprezentanţi ai şase naţiuni care joacă cricket - Franţa, Italia, Jersey, Malta, Austria şi România. Franţa a fost gazda reuniunii, care s-a desfăşurat sub preşedinţia lui Gurumurthy Palani, consilierul Consiliului de administraţie al Asociaţiei Franceze de Cricket, până la alegerea preşedintelui forului.
Gabriel Marin a fost ales primul preşedinte al European Cricket Association, în timp ce Fabio Marabini din Italia va fi prim-vicepreşedinte. Au fost aleşi trei vicepreşedinţi, printre care Indika Perera (Malta), Sarah Gomersall (Jersey) şi Gurumurthy Palani (Franţa). Bilal Zal Mai din Austria va fi membru al Comitetului executiv.
„Acesta este un moment istoric pentru cricketul Eeropean. Crearea Asociaţiei Europene de Cricket, după atâţia ani de discuţii, este un mare pas înainte pentru dezvoltarea jocului de cricket în Europa. Scopul nostru va fi să răspândim jocul în Europa, să generăm resurse pentru a atrage mai multe naţiuni din regiune în joc şi să organizăm propriile noastre competiţii. Pentru aceasta, vom urmări să răspândim jocul la nivel de bază în toate ţările. În acest moment avem şase membri fondatori şi ne aşteptăm ca şi alte naţiuni să ni se alăture", a declarat Marin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.