Antrenorul echipei FC Dinamo, Dusan Uhrin, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că le-a transmis jucătorilor săi că secretul unei vacanţe reuşite este o victorie la Botoşani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Mai avem cinci meciuri, iar acesta este primul dintre aceste foate importante întâlniri pentru noi. Trebuie să facem totul, mai întâi pentru a juca bine şi apoi pentru a nu ne pierde mintea şi a nu pierde puncte. Jucăm împotriva unei foarte bune echipe, cu jucători buni la mijloc şi în atac. Sper să facem o treabă bună acolo şi cea mai bună echipă va câştiga. Acest meci este cheia ca să avem o vacanţă bună. Montini are încă probleme la genunchi şi Moura este indisponibil. Nistor este suspendat, dar avem jucători care să-l înlocuiască. El a fost jucătorul nostru cheie până acum, sunt supărat de această situaţie, dar nu pot face nimic, trebuie să găsesc alt jucător care să joace bine pe postul lui. Viitorul lui Dinamo nu depinde de acest meci. Dinamo are o mare istorie, are mulţi fani şi va fi aici şi după zece ani. Fiecare meci este important, pentru că fanii vor să câştigăm tot, dar aşteaptă succese de mult timp, trebuie să facem totul ca fanii noştri să fie fericiţi măcar din când în când", a spus antrenorul dinamovist.

Uhrin cere răbdare din partea connducerii clubului Dinamo pentru a construi o echipă puternică în Şoseaua Ştefan cel Mare.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Viitorul jucătorilor depinde de ei, dacă joacă bine. Sunt aici cu aceşti jucători de patru luni şi niciodată nu am făcut o echipă în patru luni. Echipa are nevoie de timp, jucătorii trebuie să evolueze împreună, pentru a face performanţă. La ficare echipă la care am lucrat, rezultatele au început să apară după un an. Dinamo trebuie să-şi păstreze jucătorii buni, iar cei care nu evolueză bine trebuie schimbaţi. Depinde numai de ei. Uneori am avut o opinie foarte proastă faţă de anumiţi jucători şi după o jumătate de an mi-am schimbat opinia şi au devenit jucători-cheie în echipa mea. E cazul lui Soucek când antrenam Slavia Praga. Soucek a venit din liga a doua şi am aşteptat ca el să înregistreze performanţe bune, am riscat să-l bag pe teren şi acum vedeţi ce se întâmplă, are un salariu de 150.000 euro pe an şi Slavia Praga vrea să-l vândă pe 20 de milioane. Este serios, munceşte din greu. În primul an a marcat şase goluri în echipa mea. Totul se poate schimba, mai ales pentru jucătorii tineri, depinde numai de ei, de educaţia lor. Nu cred că aici există răbdare, dar dacă nu ai răbdare nu poţi construi o mare echipă. În România, numai CFR a construit o echipă mare, în afara lor nimeni nu a mers mai departe în Europa. Această echipă trebuie construită. Trebuie să iei jucători tineri, echipa de tineret să joace acelaşi sistem ca prima echipă, să se antreneze la fel, din greu. Nu am avut timp până acum să discut asta cu conducerea clubului, o voi face în pauză. Nu voi discuta chiar aşa, dar foarte aproape. Depinde de răbdarea oamenilor din jurul meu. Nu cred că patronul nu vrea să investească", a precizat Uhrin.

Meciul FC Botoşani - Dinamo va avea loc, joi, de la ora 20.00, în etapa a XXII-a a Ligi I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.