UEFA îşi alege, miercuri,noul preşedinte, iar pentru a-i succede lui Michel Platini se luptă preşedintele Federaţiei Slovene de Fotbal, Aleksander Ceferin, şi cel al forului olandez Michael Van Praag. Specialiştii din fotbal consideră că slovenul este favorit, mai multe federaţii, între care şi FRF, manifestându-şi sprijinul pentru acesta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Van Praag, în vârstă de 68 de ani, are susţinerea federaţiei belgiene, dar şi a celei engleze. El este preşedinte al forului olandez din 2008 şi vrea ca UEFA să fie o instituţie mult mai transparentă, dar şi egalitate între naţiunile fotbalistice.

Ceferin are 48 de ani, este de profesie avocat şi conduce federaţia slovenă din 2011. El are sprijinul federaţiilor din Franţa, Portugalia, Rusia, Germania sau România. El este împotriva organizării Cupei Mondiale cu 40 de echipe şi vrea ca Euro-2024 să fie organizat de o singură ţară.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

La Congresul UEFA va participa şi fostul preşedinte Michel Platini, care a primit acceptul FIFA în acest sens. 

Platini, care a fost ales prima dată preşedinte al UEFA la 26 ianuarie 2007, va avea posibilitatea să se adreseze reprezentanţilor celor 55 de asociaţii membre ale forului.

Francezul Michel Platini a anunţat, la 9 mai, că demisionează din funcţia de preşedinte al UEFA, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus de la şase la doar patru ani suspendarea din orice activitate legată de fotbal, în dosarul corupţiei de la FIFA, şi a precizat că se va adresa instanţei civile.

Michel Platini, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit vinovat de conflict de interese de către TAS, după ce a primit fără justificare două milioane de dolari de la FIFA, plată apropabă de preşedintele forului mondial, Joseph Blatter, în 2011.

Preşedintele UEFA va fi ales pentru patru ani de către cele 55 de naţiuni membre ale forului. Alegerile sunt programate la Atena, unde are loc al 12-lea Congres al UEFA. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.