Prima Cameră a Corpului UEFA de Control Financiar al Cluburilor a anunţat, vineri, o sancţiune în cazul grupării CFR Cluj.
Campioana en titre din Liga 1 a primit o amendă de 200.000 de euro pentru nerespectarea cerinţei de a nu avea “datorii restante”.
"Nou-înfiinţata Primă Cameră a Corpului de Control Financiar al Cluburilor UEFA (CFCB Prima Cameră) a anunţat, astăzi, că opt cluburi, FC Astana (Kazahstan), CFR 1907 Cluj (România), PFC ŢSKA-Sofia (Bulgaria), Mons Calpe SC (Gibraltar) , FC Porto (Portugalia), Real Betis Balompié (Spania), CD Santa Clara (Portugalia) şi SportingLisabona (Portugalia) au fost sancţionate din cauza nerespectării cerinţei <fără datorii restante>.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Toate celelalte cluburi au fost sancţionate cu o contribuţie financiară necondiţionată şi, în plus, cu o excludere condiţionată de la participarea în următoarea competiţie UEFA pentru cluburi pentru care s-ar califica în următoarele trei (3) sezoane (2022/23, 2023/24 şi 2024/25), cu excepţia cazului în care pot dovedi până la 31 ianuarie 2022 că au plătit sumele restante.
Amenzile aplicate sunt următoarele: PFC ŢSKA-Sofia - 75.000 €, Mons Calpe SC - 15.000 €, FC Porto - 300.000 €, Real Betis Balompie - 250.000 €, CD Santa Clara - 75.000 € şi Sporting - 250.000 €", a precizat forul european.
Echipa CFR Cluj este lider în clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor după 17 etape, cu 45 de puncte, cu opt mai multe decât a doua clasată, FCSB. În Conference League, clujenii sunt pe ultimul loc în grupa D, cu doar un punct, şi încheie competiţia după faza grupelor. În ultima etapă, CFR Cluj va juca pe teren propriu cu Jablonec, la 9 decembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.