Ediţia 2019 a turneului de categorie WTA International, programată între 5 şi 13 octombrie, nu se va mai disputa la datele iniţiale, din cauza tensiunilor din fosta colonie britanică, au anunţat organizatorii şi WTA, informează lefigaro.fr..

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Din cauza situaţiei actuale, federaţia de tenis din Hong Kong şi WTA anunţă o amânare de Open-ului de tenis de la Hong Kong din 2019. Evenimentul nu va mai avea loc între 5 şi 13 octombrie. După discuţii aprofundate cu partenerii noştri importanţi, am ajuns la concluzia că desfăşurarea sigură a turneului va fi mai bine asigurată la o dată ulterioară. Organizatorii şi WTA sunt în discuţii pentru a stabili o altă săptămână în care să fie găzduit evenimentul. Un anunţ în acest sens va fi făcut la momentul oprortun", a anunţat, într-un comunicat, federaţia de la Hong Kong.

Turneul de la Hong Kong era una dintre cele mai importante competiţii sportive internaţionale organizate în acest oraş. La Open-ul din Kong Kong au participat de-a lungul timului jucătoare ca Venus Williams, Angelique Kerber, Kristina Mladenovic sau Caroline Wozniacki, daneza câştigând ediţia din 2016.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Hong Kong a revenit sub tutela Chinei în 1997, după ce a fost controlat de Marea Britanie. În formula „o ţară, două sisteme”, Hong Kong se bucură de mai multe libertăţi decât China. 

Manifestaţii în favoarea democraţiei au început în iunie, cu scopul de a respinge un proiect controversat de lege privind extrădări către China. 

Sub numele de „Mişcarea Umbrelelor”, protestele din Hong Kong au început din cauza proiectului de lege privind extrădarea în China a celor condamnaţi. Protestele au evoluat şi, după ce propunerea a fost suspendată, sute de mii de oameni au cerut o reformă democratică şi investigarea actelor brutale comise de poliţie.

Cu timpul, manifestaţiile au degenerat, având loc confruntări între poliţişti şi manifestanţi dintre cei mai radicali, care au blocat drumuri, vandalizat staţii de metrou şi incendiat baricade.

De la începutul seriei de proteste, au fost arestate 900 de persoane, între acestea numărându-se trei lideri ai Mişcării Umbrelelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.