Atacul şocant comis săptămâna aceasta de un preşedinte de club împotriva unui arbitru a adus în centrul atenţiei întreaga cultură a fotbalului turc, în centrul dezbaterii aflându-se problemele tot mai grave legate de influenţa politică şi lipsa de respect faţă de oficiali, relatează Reuters.
Lumea sportului a fost uimită luni, când Faruk Koca, preşedintele clubului de primă ligă Ankaragucu, l-a lovit cu pumnul pe arbitrul Halil Umut Meler la finalul unui meci, iar alţi oficiali l-au lovit cu picioarele pe arbitru când acesta era la pământ.
Toate meciurile de fotbal din Turcia au fost suspendate timp de o săptămână, iar Koca a fost exclus din fotbal pe viaţă, în timp ce clubul Ankaragucu din Super Lig a fost obligat să plătească o amendă de două milioane de lire (69.000 de dolari) şi să joace cinci meciuri acasă fără fani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Agresiunea a atras o condamnare rapidă din diverse părţi, inclusiv din partea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a organismului mondial de conducere a fotbalului, FIFA, a Federaţiei Turce de Fotbal şi a presei.
Titluri precum "Un pumn al ruşinii" şi "Scandal" au ţinut primele pagini, reflectând gravitatea situaţiei, în contextul în care guvernului i s-a cerut să garanteze sancţiuni şi mai dure.
Koca, un fost politician şi un vechi prieten al lui Erdogan, ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea de peste 10 ani. Alţi doi oficiali au fost, de asemenea, arestaţi pentru rolul lor în agresiune.
Atacul a avut loc la două luni după ce Turcia a primit drepturile de organizare în comun cu Italia a Campionatului European din 2032 şi, deşi UEFA spune că este o problemă internă pe care federaţia turcă trebuie să o rezolve, aceasta nu îmbunătăţeşte deloc reputaţia forului.
"Acest tip de incidente provoacă daune ireversibile şi incredibile pentru valoarea fotbalului turc", a declarat fostul mijlocaş al lui Beşiktaş şi al Turciei, Ali Gultekin. "Incidentul poate fi fără precedent, dar cu siguranţă nu este neaşteptat, având în vedere escaladarea criticilor şi chiar ameninţările la adresa arbitrilor".
Incidentul a marcat un alt punct negativ pentru fotbalul turc, unde criticile la adresa arbitrilor şi nemulţumirea faţă de sistemul VAR au luat amploare.
CRIZĂ PREVIZIBILĂ
Fostul arbitru FIFA Selcuk Dereli este de acord că această criză era previzibilă, spunând că atacul ar trebui să determine fotbalul turc să "se privească în oglindă".
Dereli a subliniat relaţia profund interconectată dintre politică şi fotbal în Turcia, implicând influenţa excesivă a guvernului în diverse aspecte ale sportului.
"Politicile guvernamentale privind fotbalul s-au prăbuşit", a spus el. "Guvernul s-a implicat prea mult şi are o influenţă prea mare în toate domeniile, de la desemnarea preşedinţilor şi antrenorilor, la selecţia jucătorilor, de la finanţarea cluburilor de fotbal la desemnarea arbitrilor. Fotbalul şi-a pierdut independenţa. Alegerea celor care conduc Federaţia Turcă de Fotbal este complet dirijată de politică. Fără a aborda influenţa politică turcă asupra fotbalului, nu putem aborda problemele reale."
Gultekin şi Dereli au declarat că cultura "toxică" din cadrul fotbalului turc a fost exploatată de cluburi, fiecare dintre ele luptând pentru a obţine sprijinul fanilor şi pentru a-şi extinde numărul de fani, iar arbitrii sunt adesea un ţap ispăşitor convenabil pentru rezultatele slabe.
De asemenea, atacul s-a adăugat la preocupările tot mai mari legate de scăderea respectului pentru arbitri în Europa, o tendinţă exacerbată de implementarea problematică a VAR.
Relaţiile cu arbitrii din Turcia au fost tensionate, detaliile personale ale oficialilor, inclusiv trecutul, afilierile şi dosarele de arbitraj, devenind adesea subiectul unei examinări intense şi al unor postări pe reţelele de socializare.
Hugh Dallas, şeful departamentului de formare a arbitrilor din Super Lig, care se afla pe stadion în momentul incidentului, a cerut guvernanţilor să ia măsuri.
"Trebuie să existe o legislaţie şi să se aplice pedepse pentru cluburi, jucători, proprietari sau oricine altcineva atunci când se comportă într-o astfel de manieră, pentru că acest lucru cu siguranţă nu poate continua", a declarat Dallas pentru BBC.
Ali Palabiyik, un arbitru important, care a oficiat în Liga Campionilor şi în alte competiţii importante, s-a retras în acest an la 42 de ani, în urma criticilor publice privind greşelile sale din timpul meciurilor.
"Numărul arbitrilor din Turcia scade de la o zi la alta din cauza presiunii din partea federaţiei. Ar trebui să învăţăm să îi respectăm pe arbitri sau va deveni dificil să găsim arbitri care să fie delegaţi la meciuri", a declarat Palabiyik.
"Sunt necesare sancţiuni serioase pentru cei care au cauzat această situaţie, cei care au deschis calea şi cei care au făcut declaraţii care au contribuit la aceasta, cu o implementare atentă a măsurilor necesare pentru a ne asigura că nu se va mai întâmpla."
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.