Antrenorul Thomas Tuchel l-a lăudat pe Neymar după ce brazilianul l-a lăsat pe Edinson Cavani să execute un penalti la meciul cu Galatasaray, câştigat de Paris Saint-Germain, scor 5-0, în ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor.
"Este un gest frumos din partea lui, sunt foarte fericit, mai ales că mereu am spus că este un băiat cu inima mare. Toată lumea poate vedea că este foarte sensibil. Sper că este un simbol pentru echipă şi pentru acest sezon", a declarat Tuchel.
În minutul 83 al meciului cu Galatasaray, Neymar l-a lăsat pe Cavani să execute o lovitură de la 11 metri acordată de Ovidiu Haţegan.
Paris Saint-Germain a învins Galatasaray, scor 5-0, prin golurile marcate de Icardi ’32, Sarabia ’35, Neymar ’47, Mbappe ’63, Cavani ’83 (penalti).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.