"Tricolorii" vor testa la meciul cu Spania, din această seară, de pe arena Wanda Metropolitano, mingea oficială a EURO 2020, Uniforia.
Fiind numită după unitatea şi euforia pe care o competiţie de top la nivelul echipelor naţionale poate să le genereze, mingea Uniforia este astfel concepută, încât să celebreze incluziunea pe care turneul final de anul viitor o va inspira de-a lungul şi de-a latul continentului, scrie frf.ro.
"Pentru a marca cea de-a 60-a aniversare a UEFA EURO, turneul final din vara anului viitor se va disputa în 12 ţări europene, noul format al competiţiei reprezentând o sursă de inspiraţie pentru mingea oficială de joc. Design-ul Uniforia cuprinde noţiunea podurilor ce se întrepătrund, dispariţia graniţelor dintre ţări şi diversitatea care va însoţi turneul final, totul prin intermediul unei combinaţii unice între artă şi fotbal. Aceste elemente au reprezentat punctul de plecare al procesului de realizare a design-ului, care a demarat în 2018", notează sursa citată.
Meciul Spania - România, din preliminariile Euro-2020, se va disputa, luni seară, de la ora 21.45, şi va fi transmis de Pro TV.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.