Trei fotbalişti argentieni au rămas blocaţi pe aeroportul din Frankfurt, fiind în imposibilitatea de a se întoarce în ţara lor natală, care a impus restricţii la sosirile pe calea aerului din cauza pandemiei de coronavirus, informează dailymail.co.uk.
Leonardo Gil (Al Ittihad), Sergio Vittor (Damak) şi Cristian Guanca (Al Shabab) evoluează în Arabia Saudită şi au primit permisiunea cluburilor lor să meargă acasă, în condiţiile în care campionatul saudit este întrerupt.
Cei trei şi-au aranjat un zbor privat pentru a se întoarce la Buenos Aires prin Sao Paulo, Brazilia. Dar, având în vedere că există o interdicţie de călătorie între Brazilia şi Argentina, este nevoie de un permis special pentru efectuarea zborului lor privat între cele două naţiuni din America de Sud.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acest permis, care poate fi eliberat numai de autoritatea aeronautică naţională din Argentina, cu aprobarea guvernului şi a Ministerului Sănătăţii, nu a fost emis la timp şi, în consecinţă, nu li s-a permis să urce la bordul avionului lor.
Astfel, cei trei fotbalişti sunt blocaţi în aeroportul german de trei zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.