Preşedintele CIO, Thomas Bach, s-a declarat convins, joi, în cadrul unui interviu acordat agenţiei japoneze Kyodo, că Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfăşura în această vară, adăugând că nu există un Plan B.
În urma recrudescenţei epidemiei de coronavirus în Japonia, care a dus la restabilirea stării de urgenţă în ţară, Thomas Bach a confirmat poziţia directorului general al comitetului de organizare, Toshiro Muto, care rămâne inflexibil în ceea ce priveşte desfăşurarea jocurilor.
"Nu avem în acest moment niciun motiv să credem că Jocurile Olimpice de la Tokyo nu se vor deschide la 23 iulie pe stadionul olimpic din Tokyo. Acesta este motivul pentru care nu există un plan B şi de aceea suntem total dedicaţi să facem aceste jocuri sigure şi de succes", a confirmat Thomas Bach, cu şase luni înainte de Jocurile Olimpice.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cu toate acestea, Thomas Bach nu a exclus posibilitatea reducerii numărului de spectatori, spunând că forul olimpic trebuie să fie "flexibil". El recunoaşte nevoia de a face "sacrificii" pentru a proteja vieţile celor implicaţi, repetând că prioritară este securitatea.
Îngrijoraţi că evenimentul ar putea agrava şi mai mult răspândirea virusului, peste 80% dintre japonezi sunt în continuare foarte reticenţi în privinţa organizării JO în acest an, preferând fie o nouă amânare, fie o anulare pur şi simplu, potrivit unui sondaj.
JO de la Tokyo ar fi trebuit să se desfăşoare vara trecută, dar au fost amânate un an din cauza pandemiei de coronavirus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.