Borna Coric, Lucas Pouille, Jiri Lehecka, Mikael Ymer şi Pablo Andujar se numără printre jucătorii care s-au înscris la Concord Iaşi Open, turneu cu statut ATP Challenger 100 (premii în valoare de 90.280 de euro), programat între 11 şi 17 iulie, informează FR Tenis.
Jucătorul cu cel mai bun clasament este cehul Jiri Lehecka (20 de ani, locul 74 mondial şi in cursă pentru NexGen Finals), iar suedezul Mikael Ymer (23 de ani, 88 ATP) este celălalt jucător din prima sută mondială.
Spaniolul Pablo Andujar (36 de ani, 101 ATP) încheie podiumul înscrișilor, el fiind, din postura de „Special Exempts”, principalul favorit al ediției inaugurale, unde a ajuns până în semifinale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Câștigătorul ediției trecute, cehul Zdenek Kolar (25 de ani, 120 ATP) este al patrulea înscris. Kolar a trecut lejer, luni, în turul al doilea al calificărilor la Wimbledon, eliminându-l pe israelianul Dudi Sela (fost nr. 29 mondial), și a lăsat o impresie senzațională acum câteva săptămâni la Roland Garros, când a cedat după o luptă aprigă în fața grecului Stefanos Tsitsipas (nr. 6 mondial) în patru seturi, deși disputa ar fi meritat tranșată într-un act decisiv.
Un alt nume care atrage atenția pe lista înscrișilor la „Concord Iași Open” 2022 este cel al francezului Lucas Pouille (28 de ani, 176 ATP), fost nr. 10 mondial în 2018, croatul Borna Coric (25 de ani, 203 ATP, fost nr. 12 ATP în 2018) a cucerit săptămâna trecută challenger-ul de la Montechiarugolo (premii de 134.920 de euro).
Miercuri se încheie înscrierile și pentru calificările care se vor desfășura pe 9 și 10 iulie. Primele meciuri din precalificări vor începe pe 4 iulie, câștigătorul urmând să primească un wild-card în calificări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.