Antrenorul FCSB, Mihai Teja, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Adrian Stoian va avea şansa să joace la gruparea roş-albastră, după ce acesta a evoluat doar în meciul cu Dunărea Călăraşi.
El a vorbit şi despre meciul cu FC Voluntari, de sâmbătă, din ultima etapă a sezonului regulat din Liga I. "Chiar dacă e o echipă aflată în subsolul clasamentului, cred că s-a schimbat mult în bine de când a venit Cristiano Bergodi. Îl cunosc, ştiu cum lucrează, e un tehnician foarte bun. Va fi un meci greu, în care trebuie să câştigăm cele trei puncte. Îi respectăm, dar trebuie să ne câştigăm punctele. Avem nevoie de un moral bun înainte de play-off. E greu cu orice echipă să obţii victoria, nimic nu este uşor. Ne lipsesc câţiva jucători, dar cei care îi vor înlocui se vor ridica la acelaşi nivel. Nu sunt improvizaţii foarte mari, dar probabil Nedelcu va fi în locul celor doi care au jucat până acum. Ceilalţi au jucat. Momcilovic a avut o mică contractură la ultimul antrenament şi cred că într-o săptămână va reveni. E frustrant că a stat atât pe bară, mai ales pentru el pentru că orice fotbalist vrea să joace. Din păcate, se întâmplă", a mai spus Mihai Teja.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
FCSB va evolua cu FC Voluntari, sâmbătă, în deplasare, de la ora 19.00, în etapa a XXVI-a a Ligii I.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.