Jucătoarea rusă de tenis Svetlana Kuzneţova, locul 12 WTA, nu va participa la Australian Open, au confirmat, vineri, organizatorii primului Grand Slam din 2018, informează Reuters.
Kuzneţova anunţase luna trecută că este foarte probabil să rateze Australian Open, după ce a suferit două accidentări la mână şi a fost operată.
Ea s-a accidentat la US Open, apoi a fost operată la începutul lunii noiembrie. În vârstă de 32 de ani şi fostă ocupantă a locului 2 WTA, în 2010, Kuzneţova a ajuns de trei ori în sferturile de finală ale Australian Open, aceasta fiind cea mai înaltă fază atinsă la Melbourne. Anul acesta, ea a fost eliminată în optimi de compatrioata ei Anastasia Pavliucenkova.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Din Top 100 WTA nu va participa nici Saisai Zheng, locul 94, accidentată la genunchiul drept. De asemenea, prezenţa Serenei Williams nu este încă sută la sută confirmată, deşi americanca este înscrisă la AusOpen.
Organizatorii dau asigurări că nu vor lipsi de pe tabloul principal masculin Novak Djokovici, Andy Murray, Kei Nishikori şi Stan Wawrinka, care au încheiat mai devreme sezonul 2017 din cauza unor accidentări.
Australian Open se va desfăşura între 15 şi 28 ianuarie 2018.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.