Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a zecea a Superligii. Ploieştenii au jucat în zece din minutul 7, după eliminarea lui Ţicu pentru un fault dur la Dragoş Iancu.
Partida de la Ploieşti a început cu o accidentare horror suferită de mijlocaşul sibian Dragoş Iancu. În minutul 6, mijlocaşul oaspeţilor, aflat în plin fuleu, a fost faultat de Valentin Ţicu şi a suferit o fractură deschisă la gleznă. Arbitrul Marian Barbu l-a eliminat cu roşu direct pe Ţicu, iar medicii au intervenit de urgenţă. Dragoş Iancu a fost transportat la spital, unde urmează să fie operat. Hermannstadt a dominat restul reprizei, dar nu a reuşit să marcheze. A făcut-o în minutul 47, când a înscris Baba Alhassan, dar golul a fost anulat pentru un henţ la Daniel Paraschiv. Chiar dacă Petrolul s-a retras şi s-a baricadat, sibienii nu au reuşit să înscrie golul victoriei şi partida s-a încheiat la egalitate, 0-0.
În clasament, Hermannstadt este pe locul 5, cu 14 puncte, iar Petrolul se află pe 6, tot cu 14 puncte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
PETROLUL: Zima - Doua, Papp, Meijers - Hanca, Seto, Jair (L. Dumitriu 88), V. Ţicu – A. Musi (I. Răducan 74), M. Roman II (Diomande 46), Grozav. ANTRENOR: Florin Pîrvu
HERMANNSTADT: Căbuz – Medina (Oroian 46), M. Găman, Ionuţ Stoica, Butean – Murgia (Baba Alhassan 46), Sota Mino, D. Iancu (A. Jipa 10) - Neguţ (G. Iancu 62), D. Paraschiv, S. Balaure (Fonseca 76). ANTRENOR: Marius Măldărăşanu
Cartonaşe galbene: Zima 86, Diomande 90+2
Cartonaş roşu: Valentin Ţicu (Petrolul Ploieşti) min. 7
Arbitri: Marian Barbu - Mircea Orbuleţ, Vladimir Urzică - Lucian Rusandu
Arbitri VAR: Radu Petrescu - Mihaela Ţepuşă
Observator: Alexandru Deaconu
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.