Echipa bucureşteană Dinamo a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia FC Hermannstadt, în etapa a 14-a din Superligă.
Dinamo a deschis scorul la Sibiu prin Selmani, care a transformat în minutul 32 un penalti primit pentru un fault în careul gazdelor asupra lui Cîrjan. Alb-roşii au rămas fără antrenor pe bancă la trei minute după marcarea golului, Kopic fiind eliminat de arbitrul Vidican. Dinamo şi-a acontat victoria după golul de 2-0 marcat de Boateng în minutul 88 şi formaţia din Ştefan cel Mare a urcat pe locul 4 în clasament, cu 21 de puncte. Hermannstadt este pe 14, cu 13 puncte adunate şi are patru înfrângeri consecutive.
HERMANNSTADT: Căbuz - Antwi, V. Găman, Selimovic, Tiago Goncalves – Murgia – Oroian (C. Neguţ 46), Biceanu (D. Iancu 67), R. Deaconu (A. Chiţu 46), Ianis Stoica - Sg. Buş (R. Popescu 89). ANTRENOR: Marius Măldărăşanu
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
DINAMO: Golubovic – Sivis (Cr. Costin 77), K. Boateng, Homawoo, Opruţ - P. Olsen, Gnahore, C. Cîrjan (I. Mărginean 90) – Milanov (A. Bani 30), Selmani (P. Neagu 90), H. Abdallah. ANTRENOR: Zeljko Kopic
Cartonaşe galbene: Selimovic 31 / Zeljko Kopic 26, Sivis 45, Selmani 74
Cartonaş roşu: Zeljko Kopic (antrenor Dinamo) min. 35
Arbitri: George Rareş Vidican - Daniel Mitruţi, Alexandru Ioan Corb
Arbitri VAR: Sorin Costreie - Lucian Rusandu
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.