Autorul şi criticul britanic David Lodge, cunoscut mai ales pentru romanele sale din Trilogia Campusului, a murit la vârsta de 89 de ani, informează The Guardian.
Lodge a scris mai mult de 20 de romane şi lucrări de nonficţiune, precum şi scenarii de televiziune şi piese de teatru. A fost de două ori pe lista scurtă pentru premiul Booker, mai întâi pentru romanul său "Small World" din 1984 şi apoi în 1988 pentru romanul "Nice Work", care reprezintă a doua şi a treia parte a celebrei sale Trilogii Campusului.
Lodge a murit liniştit, alături de familia sa apropiată, a declarat editorul său Vintage, un imprint al Penguin Random House.
„Contribuţia lui Lodge la cultura literară a fost imensă, atât prin critica sa, cât şi prin romanele sale magistrale şi emblematice, care au devenit deja clasice”, a declarat editoarea sa Liz Foley.
David Lodge s-a născut cu câţiva ani înainte de război, pe 28 ianuarie 1935, un moment „destul de bun” pentru a te naşte pentru un viitor scriitor în Anglia, spunea el, într-un stil caracteristic umorului său tăios.
A crescut în condiţii modeste în sudul Londrei, unde universitatea era „un teritoriu necunoscut”. Scriitorul era un produs pur al meritocraţiei Angliei anilor 1950.
Încurajat de profesorii săi, acest elev talentat a intrat la University College London pentru a studia literatura.
În 1960, începe să predea literatura engleză la Universitatea din Birmingham, unde îşi va petrece întreaga carieră.
În acelaşi an a publicat primul său roman, „The Picturegoers”, urmat în 1962 de „Ginger, you're barmy”.
Birmingham a devenit modelul pentru universitatea fictivă din Midlands, Rummidge, unde se desfăşoară trilogia sa de romane despre campusuri.
Cu „trilogia campusului” - „Changing Plces” (1975), „Small World” (1984) şi „Nice Work” (1988) - şi-a demonstrat amploarea talentului său.
Romanul "Changing Places", subintitulat „Povestea a două campusuri”, urmăreşte doi universitari care participă la un schimb academic între Rummidge şi Euphoric State University, care îşi avea sediul în Berkeley, California.
Lodge a fost numit Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres în 1997 şi Commander of the Order of the British Empire în 1998. În 1976, a fost ales membru al Royal Society of Literature.
"Small World" şi "Nice Work" au fost adaptate pentru televiziune; în timp ce scenariul pentru "Small World" a fost scris de Howard Schuman, Lodge însuşi a scris scenariul pentru "Nice Work".
În 1994, Lodge a adaptat romanul lui Dickens din 1844 "Martin Chuzzlewit" pentru un serial BBC. A scris trei piese de teatru: "Home Truths", "Secret Thoughts" şi "The Writing Game", care a fost, de asemenea, adaptată pentru televiziune.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.