Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a 28-a din Superligă.
Chiar dacă Dan Petrescu a lipsit de pe banca clujenilor, iar locul său a fost luat de secundul Laurenţiu Rus, gazdele au controlat meciul din Gruia. În minutul 34 CFR a înscris, dar golul a fost anulat după câteva minute de analiza VAR, pentru un fault în atac. Şase minute mai târziu Irobiso a comis un henţ în propriul careu şi s-a dictat penalti, însă golgeterul Louis Munteanu a trimis peste poartă lovitura de pedeapsă. Korenica a deschis însă scorul pentru clujeni, în minutul 48, apoi Mohammed Kamara a lovit bara, în minutul 64, pentru ca în minutul 73 Kamara să stabilească rezultatul final, CFR Cluj – Petrolul 2-0.
Echipa lui Dan Petrescu a ajuns la 50 de puncte şi este pe locul al doilea în Superligă. Petrolul e pe locul 9, cu 37 de puncte.
CFR CLUJ: Hindrich – Simao Rocha (Graovac 86), Leo Bolgado, M. Ilie, Camora – Korenica (Fică 79), Djokovic, Al. Păun (Emerllahu 63) – Nkololo (Sfait 86), L. Munteanu, Postolachi (M. Kamara 62). ANTRENOR: Dan Petrescu
PETROLUL: Bălbărău – Ricardinho, Papp, Huja, D. Radu – T. Keita – V. Gheorghe (Ali Suhan Demirel 64), Mateiu, Jyry (M. Rădulescu), Grozav – Irobiso. ANTRENOR: Adrian Mutu
Cartonaşe galbene: Al. Păun 37 / Jyry 68, Grozav 78
Arbitri: Marcel Bîrsan - Marius Badea, Adrian Vornicu
Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan - Florin Mazilu

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.