Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Politehnica Iaşi, în prima etapă din Superligă, şi a devenit lider în clasament.
Meciul de la Cluj a început cu un gol anulat formaţiei oaspete, în minutul 4. Andrei Gheorghiţă a profitat de o eroare uriaşă din defensiva clujenilor şi a înscris, dar golul a fost anulat după consultarea VAR, pentru ofsaid. În minutul 12, gazdele au deschis scorul. A fost o centrare a lui Camora, de pe partea stângă, iar Bîrligea a reluat din careul mic mingea respinsă de portarul Jankov. Clujenii au mai trecut pe lângă gol în minutul 28 (Cvek) şi 45+5 (Jefte Betancor), dar au mai înscris doar o singură dată, în minutul 49, prin Cristian Manea.
CFR a jucat apoi la rezultat, iar ieşenii nu au fost în stare să desfacă apărarea echipei lui Mandorlini. Clujenii au câştigat cu 2-0 şi sunt lideri în Superligă, cel puţin până duminică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CFR CLUJ: R. Sava - Ţîru, Ajeti, Boben (Mogoş 14) – C. Manea (Peteleu 80), R. Filip (Fică 67), Muhar, Cvek, Camora – Jefte Betancor (E. Krasniqi 81), Bîrligea (Otele 67). ANTRENOR: Andrea Mandorlini
POLI IAŞI: Jankov – Martac (Kouadio 46), Fl. Ilie, Katanec, S. Şerban (Luis Phelipe 55) – Jatoba (Hlistei 73), Vaşvari, A. Roman – A. Gheorghiţă (Stefanovici 55), Harrison, R. Ion (Vojtus 53). ANTRENOR: Leo Grozavu
Cartonaşe galbene: Muhar 25, Camora 80 / Vaşvari 21, A. Gheorghiţă 27, Vojtus 70, Stefanovici 71
Arbitri: Adrian Cojocaru - Andrei Constantinescu, Cosmin Vatamanu – Florin Ovidiu Mazilu
Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs - Marius Omuţ
Observator: Marcel Savaniu
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.