Supercupa României, dintre campioana CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei României, Sepsi OSK, primul meci în care se va folosi sistemul VAR, are loc sâmbătă.
Meciul va fi condus la centru de Adrian Cojocaru, care va fi ajutat de asistenţii Valentin Avram şi Ciprian Danşa. Cel de-al patrulea oficial va fi Iulian Dima.
La partida de sâmbătă seara, programată să înceapă la ora 20:30, pe stadionul “Francisc von Neumann” din Arad, se va folosi în premieră sistemul Video Assistant Referee (VAR). Astfel, în camera VAR se vor afla: Istvan Kovacs (arbitru VAR), Mihai Artene (asistent VAR) şi Ovidiu Haţegan (suport VAR).
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La CFR Cluj sunt confirmate 4 sosiri din afara Ligii 1 şi alte 2 din campionatul intern. Întâi, sunt doi jucători sosiţi din Danemarca, e vorba de mijlocaşul Hammershoy-Mistrati, transerat de la Randers, şi fundaşul central croat Kolinger, împrumutat de la Vejle. Apoi, tot un croat şi tot stoper, Brucic, ultima dată la Koper (Slovenia). Tripleta croată e completată de mijlocaşul Muhar, fost la Lech Poznan (Polonia).
Din Liga 1, campioana i-a achiziţionat pe atacantul spaniol Jefte, ex-Farul Constanţa, unul dintre cei mai interesanţi fotbalişti ofensivi ai sezonului trecut, dar şi pe fundaşul lateral Braun, remarcat la FC Botoşani.
De partea cealaltă, Sepsi a înregimentat deja 6 nume noi. Două dintre ele, D. Ciobotariu şi R. Ispas, vin tocmai de la CFR Cluj. Iar atacantul Rondon, fost ultima oară în prima ligă poloneză, fost jucător al clujenilor! Acestora li se adaugă C. Matei (Dinamo), F. Junior (Gaz Metan Mediaş) şi I. Gheorghe (Voluntari).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.