Un tânăr luptător de sumo a intrat duminică în istorie, câştigând un turneu important la doar un an şi jumătate de la debutul său în acest sport japonez, cea mai rapidă ascensiune înregistrată vreodată, doborând totodată un alt record vechi de 110 ani, relatează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Takerufuji, în vârstă de 24 de ani, a ridicat Cupa Împăratului la finalul turneului de primăvară de la Osaka (vest), după ce l-a învins pe rivalul său Gonoyama, o altă stea în ascensiune a sumo-ului.

Victoria colosului de 1,84 m şi 143 kg nu a fost deloc sigură, după ce o accidentare la gleznă în timpul luptei din ziua precedentă l-a forţat să se întoarcă la vestiare într-un scaun cu rotile înainte de a fi dus la spital pentru analize.

"În acel moment, îmi pierdusem orice speranţă" de a câştiga turneul, a explicat Takerufuji, luni, la o conferinţă de presă. El se antrenează în aceeaşi heya sau ca şi marele campion ("yokozuna") Terunofuji, care la rândul său se retrăsese din cauza unei accidentări.

Dar "yokozuna a venit să mă vadă şi mi-a spus: 'Poţi să o faci'. Nu recordul contează, ci memoria. Nu contează dacă pierzi, această oportunitate nu se va mai repeta"", şi-a amintit Takerufuji.

De la primii săi paşi pe dohyo, ringul de lut în care au loc luptele, în septembrie 2022, Takerufuji, sau Mikiya Ishioka pe numele său real, a străbătut cele cinci divizii inferioare cu o viteză uimitoare, suferind doar 10 înfrângeri în 79 de lupte.

Victoria sa după doar 10 turnee îl face cel mai rapid om din istoria sumo-ului care a ridicat cupa. De asemenea, el este primul nou-venit în divizia superioară care câştigă un turneu în această divizie din 1914 încoace.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Triumful tânărului din Aomori, în nordul Japoniei, este atât de precoce încât, potrivit presei japoneze, este şi prima persoană care a câştigat un turneu, chiar dacă părul său nu este încă suficient de lung pentru a forma cocul ceremonial "oicho" ("ginkgo"), numit astfel pentru că seamănă cu frunza acestui copac.

Aceasta este o veste binevenită pentru lumea sumo, care este zguduită în mod regulat de scandaluri. Luna trecută, fostul yokozuna Hakuho a fost pedepsit pentru violenţe comise de unul dintre discipolii săi, care a fost la rândul său exclus din acest sport.

În iulie anul trecut, un alt fost sumotori a denunţat relele tratamente la care a fost supus pe o perioadă de aproape opt ani, inclusiv abuzuri fizice regulate şi hărţuire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.