Scandările suporterilor, atunci când urmăresc un meci de fotbal, pot avea o contribuţie la creşterea performanţei unei echipe echivalentă cu un jucător în plus, iar atitudinea pe teren a jucătorilor poate avea, la rândul său, un impact pozitiv, potrivit unui studiu studiu realizat de psihologi sportivi la cererea Mastercard, sponsor UEFA Champions League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astfel, rolul celui de-al doisprezecelea jucător este important. Psihicul jucătorilor este influenţat pozitiv, iar performanţa lor creşte cu până la 8% atunci când văd şi aud susţinere frecventă din partea mulţimii, prin strigăte de încurajare, bannere şi fulare. Aceste manifestări echivalează cu performanţa unui jucător în plus pe teren, dacă luăm în considerare impactul pe care îl au asupra tuturor celor 11 jucători din echipă”, se arată în comunicat.

Studiul este primul de acest fel realizat la nivel european şi relevă, în plus, faptul că secretul victoriei unei echipe poate consta şi în modul în care jucătorii îşi sărbătoresc golurile. Astfel, 82% dintre jucătorii care şi-au aruncat ambele braţe în aer au fost din echipa câştigătoare, 79% dintre jucătorii care şi-au strâns ambii pumni au fost din echipa câştigătoare, iar 77% dintre jucătorii care şi-au scos pieptul în faţă au fost din echipa câştigătoare, potrivit studiului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”În plus, conform studiului, echipele care sărbătoresc îmbrăţişându-se, bătând palmele sau prin alte interacţiuni fizice au 50% mai multe şanse să câştige. Pe de altă parte, 49% dintre jucătorii care nu sărbătoresc golurile fac parte din echipa înfrântă”, se arată în comunicat.

În acest an, Mastercard şi-a propus, în premieră, să îi aducă împreună pe suporterii din România pentru a sărbători spectacolul fotbalistic al celui mai aşteptat meci al primăverii – finala UEFA Champions League, potrivit Dianei Tănase, Area Marketing Manager, Mastercard România.

”Aşadar, pe 26 mai, în seara marii finale UEFA Champions League, organizăm două proiecţii speciale: una în Bucureşti, la Palatul Parlamentului, şi cealaltă în Cluj-Napoca, în Iulius Parc, unde vor avea acces toţi posesorii de carduri Mastercard care au participat şi câştigat în campania „Un bilet poate începe ceva de Nepreţuit”, a declarat Diana Tănase.

Studiul îl menţionează pe golgheterul Cristiano Ronaldo pentru modul specific în care îşi sărbătoreşte golurile, printr-o poziţie de tip „power pose”, acesta fiind modul de celebrare cel mai probabil să ducă la succesul echipei.

”Analiştii sugerează ca jucătorii, atunci când sărbătoresc un gol, să îşi scoată pieptul în faţă, ocupând cât mai mult spaţiu, să îşi ţină capul ridicat şi să îşi depărteze picioarele pe o distanţă mai mare de lungimea dintre umeri”, se arată în comunicat.

Performanţa echipei este influenţată şi de zâmbetele fanilor, potrivit studiului. Astfel, atunci când îşi văd suporterii zâmbind, sportivii joacă la capacitate maximă pe durata unui interval cu până la 12% mai lung faţă de cei care văd în public expresii negative.

Bradley Busch, psiholog sportiv şi autor al acestui studiu, expert din domeniul psihologiei sportive aplicate, le oferă suporterilor patru sfaturi pentru a fi fani de nepreţuit: fiţi gălăgioşi – susţinerea vocală poate ambiţiona echipa preferată să îşi dea silinţa cu 7% mai mult şi îi ajută pe jucători să treacă peste oboseală; cântaţi frecvent – cu cât mai mult, cu atât mai bine, fiindcă îi ajută pe jucători şi creează o atmosferă pe care ei o apreciază; arătaţi-vă susţinerea – bannerele, steagurile şi afişele sunt semne vizuale de susţinere foarte bune, care îi ambiţionează pe jucători să îşi dea silinţa cu 8% mai mult; zâmbiţi – speranţa, mândria şi fericirea sunt factori motivaţionali care se pot exprima prin zâmbete, iar acestea pot ambiţiona jucătorii să joace la intensitate maximă cu până la 12% mai mult timp.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.