Antrenorul FC Dinamo, Flavius Stoican, a ţinut să-l laude pe omologul său de pe banca Rapidului, Mihai Iosif, după rezultatul de egalitate, scor 1-1, din derbiul de sâmbătă.
"E un punct de moral pentru jucători, pentru noi, pentru tot ceea ce înseamnă Dinamo, pentru că ne dă încredere. Un meci spectaculos, cred eu, cu multe faze de poartă, cu un ritm foarte bun, acest punct ne dă şi mai mare încredere, suntem pe un drum bun, am muncit mult în această partidă şi sper să continuăm în acelaşi fel. Cred eu că un mare merit a avut şi galeria, care i-a împins în momentele delicate, pentru că au fost faze în care Rapidul ne-a pus sub presiune şi, în momentele acelea când ne-a fost greu şi i-au auzit pe oameni din tribună, chiar i-au împins de la spate. Am luat golul prea repede, dacă eram mai atenţi, puteam să plecăm cu mult mai mult din această seară. Dar am întâlnit o echipă foarte bună, care joacă fotbal, pasează, are jucători buni, jucători valoroşi, au avut trasee, am fost şi noi surprinşi în anumite momente şi, credeţi-mă, este un mare merit al antrenorului Mihai Iosif. Pentru că Rapidul joacă fotbal, nu au avut şansă până acum să aibă şi rezultate. Dar sunt o echipă care joacă fotbal", a declarta Stoican, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.
Formaţia FC Rapid a remizat, sâmbătă seară, scor 1-1 (1-1), cu echipa Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Au marcat: Jakub Vojtus ’23 / Cosmin Matei ‘20.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.