Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, după Adunarea Generală a LPF, că meciul Astra - CSU Craiova s-ar putea desfăşura vineri.
"Am discutat câteva aspecte care ţin de continuarea activităţii, situaţia clubului Dinamo Bucureşti, am stabilit împreună că obiectivul nostru rămâne să disputăm toate cele 268 de jocuri programate conform programului iniţial şi înţelegerii cu partenerii media. Asta înseamnă că pentru a putea juca toate meciurile echipei Dinamo este nevoie de extinderea termenului de finalizare a play-out-ului la data de 18 august 2020, urmând ca meciul de baraj să se joace pe data de 21 august. Vom înainta această propunere către FRF, decizia finală aparţine Comitetului Executiv sau de Urgenţă al FRF. Vom vedea ce decizie vor lua cuprivire la acest aspect. În ceea ce priveşte situaţia Astrei, am discutat şi acest aspect. Astăzi se vor testa atât prima echipă, cât şi echipa a doua după care se vor testa şi mâine a doua oară. În situaţia în care sunt două teste negative este posbil să vedem meciul cu Craiova programat mâine seară. De asemenea s-a discutat ce se întâmplă în cazul play-out-ului în măsura în care competiţia nu va mai putea continua, spre exemplu apare un nou caz de covid, şi au fost două variante de discuţie, în primul rând o varinată ar fi aceea de a continua competiţia şi de a vedea ce se întâmplă cu meciurile care nu se mai pot disputa, să rămână nedisputate, să se dea o sancţiune şi restul meciurilor să se dispute sau a doua variantă, se întrerupe competiţia şi care sunt criteriile de departajare. Pe criteriile de departajare avem o adresă comunicată federaţiei în data de 4 iunie, însă este posibil să intervină anumite modificări pe aceste criterii. A rămas să transmitem o adresă către toate cluburile din Liga I şi, în funcţie de răspunsurile pe care le vom avea, să le înaintăm mâine câtre FRF. Avem două variante, fie tragi linie şi aplici criterii de departajare, fie continui cu ceea ce poţi să joci şi ce se întâmplă cu meciurile pe care nu le poţi juca, respectiv (n.r. - pierzi cu ) 3-0, dar regula operează pentru viitor, nu pentru trecut. Vorbim de două sezoane de compromis, sezonul acesta şi cel următor, însă la final mesajul a fost cât se poate de simplu: dacă vrem să încasăm cele 28 de milioane din contractul pe sezonul următor e nevoie să jucăm şi să furnizăm 268 de jocuri", a declarat Justin Ştefan.
Mijlocaşul croat al echipei Astra Giurgiu, Ljuban Crepulja, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, astfel că meciul programat miercuri, de la 21.30, în etapa a IX-a a play-off-ului Ligii I, cu CS Universitatea Craiova a fost amânat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.