Steaua Roşie Belgrad a decis să retragă, la finalul sezonului 2022-2023, tricoul cu numărul 11 ​​purtat de legendarul său atacant Dragan Dzajic, care a jucat acolo timp de 14 sezoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Adunarea clubului, reunită sâmbătă în şedinţă extraordinară, a validat propunerea comitetului de conducere al clubului de a nu mai folosi acest număr şi de a onora astfel tot ce a făcut Dzajic pentru Steaua Roşie.

Ghanezul Osman Bukari, trecut prin Nantes (2021-2022), care tocmai şi-a încheiat participarea cu Ghana la Cupa Mondială din Qatar 2022, va fi aşadar ultimul jucător care va purta numărul 11 ​​al clubului din capitala Serbiei.

Dzajic, în vârstă de 76 de ani, şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Steaua Roşie Belgrad, unde şi-a făcut debutul în 1961, când avea doar 15 ani. Simţul său de dribling, luciditatea şi abilităţile de marcare l-au făcut unul dintre cei mai buni jucători sârbi şi iugoslav (85 de selecţii, 23 de goluri) din toate timpurile. A petrecut două sezoane la SC Bastia (1975-1977) permiţând clubului din Corsica să termine pentru prima dată în istoria sa pe podiumul Campionatului Franţei (locul 3 în 1977). Şi-a încheiat cariera în 1978 la Belgrad.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.