Steaua Bucureşti a fost declarată campioană în 2020 a Superligii Naţionale de polo, în urma şedinţei de marţi a Biroului federal al FR Polo, care a decis ”îngheţarea” stagiunii. Vicecampioana CSM Oradea este nemulţumită şi anunţă, prin antrenorul său, că va contesta decizia.
Sezonul 2019-2020 a fost întrerupt din cauza pandemiei Covid-19, iar anterior, în februarie, s-a disputat Cupa României.
La momentul întreruperii, liderul clasamentului era Steaua Bucureşti, campioana en-titre, cu 12 puncte avans faţă de vicecampioana CSM Oradea, care înregistra şi două restanţe. Pe locul 3 se situa Dinamo Bucureşti, la 16 puncte de lider.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Steaua devine campioană prin decizia de marţi a FR Polo, însă fără antrenor, după ce Andrei Iosep a anunţat, în 21 mai, că nu va continua cu campioana, după cinci ani pe banca tehnică, în care a obţinut tot atâtea titluri naţionale, inclusiv cel din 2020.
”În sporturile de echipă, se spune că un ciclu de performanţă durează 4-5 ani. Acum 5 ani, CSA Steaua îmi oferea şansa de a prelua o echipă ce îşi dorea să facă din nou performanţă la cel mai înalt nivel. Şi am făcut maximum de trofee obţinute în Superliga Naţională, 5 din 5, consider că am caştigat şi actuala ediţie de campionat, indiferent de decizia federaţiei, având 17 victorii din 17 meciuri, incluzând trei victorii împotriva celor de la CSM Oradea. Plus trei Cupe ale României. Un total de 165 meciuri, din care 158 de victorii, un meci egal şi şase înfrângeri în Superligă, şi 20 victorii şi două înfrângeri în Cupa României, în cele cinci sezoane”, spunea Iosep aproape două săptămâni.
Cupa României în 2020 a revenit echipei CSM Oradea, după 12-11 în finală, chiar cu Steaua Bucureşti.
Antrenorul vicecampioanei, Dorin Costrăş, a declarat, pentru Radio Timişoara, că CSM Oradea va contesta decizia federală de marţi, care este ”una neaşteptată şi negativă”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.