Mijlocaşul echipei Slavia Praga Nicolae Stanciu a declarat, miercuri, după calificarea în grupele Ligii Campionilor, că la gruparea cehă se lucraeză foarte mult fazele fixe, iar golul marcat cu CFR Cluj, miercuri, pleacă de la un simplu aut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"A fost o bucurie imensă, am stat mult timp pe teren după ce arbitrul a fluierat şi ne-am bucurat alături de fani. Din 2007 sau 2008 echipa nu a mai intrat în grupe. Pentru mine a fost un obiectiv personal, mi-am dorit asta de când am venit aici, pentru asta am venit, ca să joc într-o competiţie europeană, mă bucur că e vorba de Champions League şi toată lumea e fericită acum pentru că ne-am calificat. Am avut un meci foarte, foarte greu, CFR a jucat foarte bine şi astăzi. Noi lucrăm foarte mult fazele fixe. Când am marcat a fost un aut. Am jucat pe pe Soucek, pe căpitan, s-a schimbat partea foarte repede pentru că ştiam că ei se vor apăra cu majoritatea oamenilor pe partea unde se va bate autul. Încercăm mereu scheme. Nu am lucrat niciodată fazele fixe cum le lucrăm aici. Ne bucurăm cât timp ne iese. Chiar dacă a fost un gol norocos, autogol, nu mai contează, am câştigat şi am reuşit să ne calificăm. Îmi doresc să picăm cu o echipă din Spania (n.r. - în grupele Ligii Campionilor). Mi-aş dori Real Madrid. Vom pica oricum cu echipe foarte tari pentru că suntem în urna a patra. I-am felicitat pe oficialii şi jucătorii CFR Cluj pentru parcurs, au făcut nişte meciuri extraordinare. Ei au schimbat şi în campionat toată echipa, noi nu am schimbat aşa mult. E incredibil ce au făcut, să fii pe primul loc în campionat şi să reuşeşti să te califici după ce joci patru tururi e ceva extraordinar şi merită tot respectul, atât ei, cât şi antrenorul lor", a declarat Stanciu, la Digi Sport.

Stanciu crede că şi FCSB poate ajunge în grupele Ligii Europa, dar avertizează foarmaţia română că nu îi va fi uşor la Guimaraes.

"Se poate califica şi FCSB, dar mie personal Guimaraes nu mi-a lăsat o impresie aşa proastă precum crede lumea. Sunt sigur că vor avea un meci foarte greu acolo. Ca să se califice vor avea nevoie să marcheze sută la sută, altfel nu văd că meciul ar putea să intre în prelungiri. Cred că şansele sunt 50-50, dar Steaua va trebuie să forţeze ca să marcheze pentru că altfel va fi greu", a precizat el.

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Slavia Praga, şi a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, însă va evolua în grupele Ligii Europa.

Unicul gol al meciului din returul play-off-ului Ligii Campionilor a fost marcat de Jan Boril, în minutul 66.

În tur, Slavia Praga s-a impus tot cu 1-0.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.