Organizatorii au anunţat, marţi, amânarea ediţiei din acest an a evenimentului Sports Festival pentru 2022.
"Dragilor, din păcate nu ne vom întâlni în 2021 la Sports Festival. Reglementările recent transmise de autorităţi pentru industria de evenimente nu oferă suficientă claritate şi predictibilitate încât să permită organizarea unui festival de zeci de mii de oameni. Vom amâna revederea noastră pe 2022. Cele două meciuri demonstrative, Simona Halep & Friends şi meciul de retragere al lui Adrian Mutu, din cadrul festivalului, vor avea o dată stabilită ulterior, după definitivarea calendarelor competiţionale din 2022, din circuitul profesionist de tenis şi fotbal, de care depind invitaţii noştri. Biletele cumpărate de fani la cele două meciuri demonstrative rămân valabile pentru data reprogramării", se arată într-un comunicat.
În 2020, festivalul, amânat din cauza pandemiei de coronavirus, era programat între 11 şi 14 iunie, iar între invitaţii speciali se număra şi Simona Halep. De asemenea, Adrian Mutu îşi programase meciul de retragere în cadrul festivalului, cu invitaţi de marcă, precum Paolo şi Fabio Cannavaro, Alessandro Del Piero, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Gennaro Gatusso şi Sebastien Frey.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.