Fostul arbitru spaniol José María Enríquez Negreira a ales să păstreze tăcerea atunci când a compărut marţi în faţa instanţei, în legătură cu presupusul scandal de corupţie în care este implicată FC Barcelona.
Surse judiciare au declarat pentru AFP că bărbatul în vârstă de 78 de ani şi-a exercitat dreptul de a nu depune mărturie în timpul unei scurte înfăţişări în faţa Tribunalului Penal din Barcelona, după ce a fost citat de judecătorul de instrucţie Joaquin Aguirre.
Prima citaţie a lui Negreira a fost programată pentru luna februarie, dar a fost amânată de două ori la cererea apărării, care a susţinut că acesta nu poate depune mărturie deoarece are demenţă.
Clubul catalan, actualul său preşedinte Joan Laporta şi cei doi predecesori ai săi, Sandro Rosell şi Josep Maria Bartomeu, au fost inculpaţi în acest caz pentru presupuse plăţi către firmele lui Negreira între 2001 şi 2018, anul în care acesta a părăsit funcţia de arbitru numărul 2 al Spaniei.
Justiţia spaniolă investighează dacă aceste plăţi, estimate la peste şapte milioane de euro, ar fi putut fi folosite pentru a influenţa în vreun fel competiţia, ceea ce Barcelona neagă, susţinând că ele corespund unor rapoarte privind arbitrajul.
Potrivit acuzării, clubul catalan i-a plătit în total peste 7,3 milioane de euro lui Negreira între 2001 şi 2018. Aceste plăţi au fost efectuate prin intermediul Dasnil 95, o companie deţinută de fostul arbitru, şi au luat sfârşit atunci când acesta şi-a pierdut poziţia de arbitru numărul 2 al Spaniei.
Supranumit "afacerea Negreira", scandalul a afectat Barça timp de luni de zile, clubul negând orice abatere.
Ancheta a căpătat o nouă dimensiune la sfârşitul lunii septembrie, odată cu percheziţia la sediul Comisiei Tehnice a Arbitrilor (CTA), corpul de arbitri spaniol, aflat în incinta Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF) din Las Rozas, în apropiere de Madrid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.