Înaintea termenului limită din 12 iulie 2019, fanii au aplicat pentru un număr fără precedent de bilete la UEFA Euro-2020, 19,3 milioane, doborând recordul competiţiei, informează FRF.
Campioantul European va fi cel mai mare organizat vreodată, trei milioane de bilete aflându-se la dispoziţie în cele 12 oraşe-gazdă.
În perioada 12 iunie – 12 iulie 2019 au fost puse la dispoziţia fanilor 1,5 milioane de bilete, în prima fază de vâzare. Au fost primite solicitări pentru 19,3 milioane de bilete, însemnând aproape dublul nivelului solicitărilor înregistrat în faza de vânzare echivalentă a UEFA Euro-2016.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentur competiţia din 2016, au fost 11 milioane de solicitări, în faza similară.
Un cuantum de 1,9 milioane de bilete a fost solicitat pentru finala competiţiei, ce va avea loc, pe Stadionul Wembley din Londra, în ziua de 12 iulie 2020, numărul de bilete pentru care s-a aplicat reprezentând de 22 de ori capacitatea stadionului. Finala a generat cel mai mare interes dintre toate cele 51 de partide din cadrul UEFA Euro-2020. Aproximativ 50% din numărul biletelor pentru finală (în jur de 43.500) au fost disponibile în cadrul acestei prime perioade de vânzare, fapt care înseamnă că UEFA a primit vreo 44 de solicitări pentru fiecare bilet disponibil. Nivelul cererii de bilete pentru finală în această primă fază a fost dublu comparativ cu cel pentru finala UEFA Euro-2016, disputată pe Stade de France din Paris.
Mai mult de 540.000 de solicitări – adică de opt ori capacitatea stadionului – au fost primite pentru meciul de deschidere al CE-2020, programat pe Stadio Olimpico din Roma, la 12 iunie 2020.
După semifinale şi finală, cel mai mare nivel de solicitări de bilete a fost înregistrat pentru jocurile din faza grupelor de la München şi Amsterdam.
În medie, fiecare suporter a aplicat pentru 14 bilete la meciuri care vor avea loc în minimum două oraşe. Este dovada modului în care publicul a îmbrăţişat acest unic format al turneului final, prevăzând meciuri ce se vor disputa în 12 oraşe europene.
Aplicaţii au fost primite din 213 ţări, fapt care arată dimensiunea globală a UEFA Euro-2020.
Cel mai mare număr de cereri de bilete în cadrul publicului local a fost înregistrat la Sankt Petersburg, aproximativ 81% dintre solicitări venind din Rusia.
Exceptând ţările-gazdă, un mare număr de solicitări de bilete a venit din partea suporterilor din ţările vecine, incluzînd Polonia, Franţa şi Austria.
Biletele pentru toate meciurile vor fi alocate prin tragere la sorţi, una aleatorie, programată la finele lui iulie 2019. Fanii vor fi informaţi cu privire la deznodământul solicitării lor cel târziu la mijlocul lui august 2019.
Următoarea oportunitate de a aplica pentru bilete va fi în decembrie 2019, după tragerea la sorţi a turneului final. Oricum, pentru a fi eligibili în vederea depunerii de solicitări, fanii vor trebui să îndeplinească anumite criterii specifice, acestea fiind definite de asociaţiile naţionale implicate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.