Simona Halep, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 6-3, pe sportiva letonă Anastasija Sevastova, locul 22 WTA, calificându-se în pentru a treia oară, a doua consecutiv, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid. Pentru Simona Halep, aceasta va fi a 23-a finală din carieră, prima din acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Halep nu a părut în apele ei şi a evoluat ezitant în meciul cu Sevastova, fiind de multe ori lipsită de precizie şi de inspiraţie. Însă adversara româncei nu a profitat de aceste inexactităţi. Sevastova lasă impresia că se teme de Simoan Halep, după ce a fost "pedepsită" rău la ultimele două partide disputate de ele (6-0, 6-0 la Bucureşti şi 6-3, 6-1 la Stuttgart). Fără set pierdut la Madrid până vineri, jucătoarea letonă a avut ocazii de a opri victoriile Simonei Halep, dar nu le-a fructificat.

Setul întâi a fost echlibrat până la 2-2, apoi românca a câştigat patru ghemuri la rând, cu break-uri în ghemurile al cincilea şi al şaptelea. Astfel scorul setului a fost 6-2, după 35 de minute

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În manşa secundă, Halep a pierdut primul ghem la 0 şi a intrat în blocaj. Românca şi-a cedat serviciul şi încă un ghem, iar scorul a ajuns la 0-3. Simona Halep a simţit dificultatea momentului şi i-a cerut sfatul lui Darren Cahill. Antrenorul a încercat să o liniştească şi să o facă să revină la evoluţia din primul set. Câştigătoarea ediţiei trecute a Madrid Open a început "remontada" cu o evoluţie oscilantă, ajutată şi de faptul că Sevastova nu a ştiut cum să gestioneze avantajul jocului mai bun şi cel al scorului favorabil avute. Halep s-a apropiat la 2-3, după un break în ghemul al cincilea. Sevastova a avut 40-15 pe serviciul româncei, dar scorul a devenit 3-3. Letona a ratat şi o oportunitate de a-şi fructifica serviciul şi, în loc de 4-3, tabela a arătat 3-4. După ce a mai ratat o minge de break, Sevastova a depus armele, pierzând şi al cincilea şi al şaselea ghem la rând. Cu 6-3, după o oră şi 14 minute de la începutul partidei, Simona Halep s-a calificat în finală.

În ultimul act, Halep va evolua cu învingătoarea dintre rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 9 WTA şi favorită 8, şi franţuzoaica Kristina Mladenovic, locul 17 WTA şi favorită 14.

Românca are palmares pozitiv cu Svetlana Kuzneţova, 4-3. În ultima partidă, Simona Halep s-a impus cu scorul de 3-6, 6-1, 6-1, în sferturile de finală ale turneului de la Montreal, din 2016. Jucătoarea rusă a câştigat meciul anterior, disputat în semifinalele turneului de la Sydney din acelaşi an, scor 7-6 (5), 4-6, 6-3.

În schimb, Mladenovic are 3-1 în partidele cu Halep. La mijlocul lunii martie, sportiva din Constanţa a pierdut, cu 3-6, 3-6, întâlnirea din turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA). Halep a câştigat doar meciul din 2015, din turul secund al turneului de la Cincinnati, cu 7-5, 5-7, 6-4. Mladenovic s-a mai impus în sferturi la Birmingham, în 2014, cu 2-6, 6-0, 7-6 (4), şi în turul I la Paris, în 2014, scor 7-6 (1), 6-4.

Câştigătoarea Madrid Open va primi 1.043.680 de euro şi 1.000 de puncte WTA, iar învinsa din finală 511.740 de euro şi 650 de puncte.

Halep a câştigat 14 turnee: Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA) Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Ea a mai jucat opt finale, Toronto, Rogers Cup (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Simona Halep ar urma să evolueze, vineri, în semifinale şi la dublu, alături de Irina-Camelia Begu. Româncele vor întâlni perechea Timea Babos/Andrea Hlavackova (Ungaria/Cehia), cap de serie 5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.