Simona Halep le-a transmis un mesaj jucătorilor echipei de fotbal australian Port Adelaide, după ce a câştigat primul meci din 2020, disputat, marţi, cu Ajla Tomljanovic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"A fost o întâlnire amuzantă cu voi, băieţi. Vă mulţumesc că m-aţi inspirat în această seară!", a scris Halep, pe Twitter.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ea s-a referit şi în cadrul conferinţei de presă la vizita întreprinsă, marţi dimineaţă, la clubul Port Adelaide.

"Este un sentiment plăcut pentru că toată lumea este foarte prietenoasă cu mine. În această dimineaţă am fost la clubul Port Adelaide şi m-am întâlnit cu jucătorii, vreo 40 cu toţii. Am petrecut un foarte plăcut timp împreună şi chiar m-au inspirat. Mi se pare că am mereu o foarte călduroasă primire aici, în acest oraş şi joc cu plăcere", a spus ea.

După meciul de marţi seară, la interviul de pe teren, crainicul arenei i-a transmis Simonei Halep că Darren Cahill e un bun antrenor, dar a ales greşit echipe de fotbal cu care ţine, apoi a încercat fără succes să o facă pe jucătoarea română să simpatizeze altă formaţie.

 

În conferinţa de presă, Halep a vorbit şi despre perioada de pregătire din această iarnă, pe care o consideră ca fiind cea mai grea de când a devenit profesionistă.

"Am muncit cel mai mult  de când am devenit profesionistă. A fost o perioadă bună şi sunt sigură că aceste săptămâni mă vor ajuta pe parcursul întregului an, nu numai acum. Nu vreau să mă grăbesc şi să spun că vreau rezultate acum, luna aceasta. Este pentuur întregul an", potrivit site-ului oficial al turneului.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat cu ceva dificultate, scor 6-4, 7-5, primul meci de simplu din 2020, disputat, marţi, cu australianca Ajla Tomljanovic, locul 52 WTA, beneficiară a unui wild card, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Adelaide, aflat la prima ediţie. Halep, acceptată direct în optimi, s-a calificat, astfel, în sferturi.

Halep va evolua, joi, în faza următoare, cu Arina Sabalenka, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 6, beneficiară a unui wild card, sau cu americanca Bernarda Pera, locul 70 WTA, venită din calificări.

În cursul dimineţii de marţi, Simona Halep şi antrenorul Darren Cahill au vizitat clubul Port Adelaide Football Club. Sportiva română a fost invitată să le ţină un discurs jucătorilor de fotbal australian.

Halep s-a întâlnit cu fotbaliştii la micul dejun şi le-a povestit experinţele ei ca sportivă de înaltă performanţă. Antrenorul secund al echipei, Michael Voss, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că jucătorii au ascultat cu interes povestea de hotărâre şi perseverenţă a campioanei din România, înţelegând nivelul de atenţie dintre un antrenor şi un sportiv.

"Este clar că există o relaţie extraordinară între antrenor şi jucător, un respect într-adevăr sănătos acolo, ceea ce e evident că încercăm să obţinem. Dar lucrul important pentru noi este să putem avea expunerea unor sportvi de înalt nivel, de elită în orice domeniu şi să ascultăm poveştile lor. Ceea ce aflăm este că toate sunt foarte asemănătoare. Avem aceleaşi îndoieli în carierele noastre, trecem prin probleme ca jucători, prin aceste experienţe din care învăţăm ceea ce este corect şi greşit şi devenim mai buni ca fotbalişti şi ca oameni şi am auzit asta tare şi clar din povestea ei. Lucrul important când priveşti la turneele la care a participat este că a avut dezamăgirile ei în prima parte a carierei, înainte de a învăţa să câştige în mod constant. Dar prin astfel de experienţe înveţi să devii o persoană mai constantă şi un performer mult mai constant. Poveştile pe care ni le-a împărtăşit au fost în jurul acestei idei, nu numai despre succesele avute la începutul carierei, ci şi despre advăratele dezamăgiri şi cum nu a reuşit să reproducă asta în mod constant. Toate experienţele pe care le-a extras din asta au făcut-o jucătoarea care a fost în ultimii şase ani, un performer constant, de înalt nivel, care nu a coborât mai jos de locul 4 mondial la final de an. Este un nivel incredibil de constanţă, performanţă şi rezistenţă", a declarat Voss.

Halep este ambasadoare a clubului din Adelaide, iar Cahill face parte din board-ul grupării.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.