Simona Halep a declarat, luni, la Aeroportul Henri Coandă, că vrea să continue să joace tenis cât mai mult şi visează că câştige cât mai multe trofee de Grand Slam.
"Darren Cahill mi-a transmis că trebuie să merg să câştig. Cele trei finale de dinainte au fost tratate cu o emoţie diferită, nu cu aşa mare încredere. Domnul Ţiriac mi-a spus demult, că dacă joc cum ştiu eu, voi câştiga fără probleme. Nu prea am dormit, după meciul de sâmbătă am dormit doar 3 ore. Azi dimineaţă am început să simt bucuria şi acum este şi mai mare emoţia. Merg înainte, cariera mea nu se opreşte aici şi visez la mai multe trofee de acest fel, acum mă simt împlinită profesional. Am crezut cu disperare că pot câştiga un Grand Slam, nu am cedat niciodată. Vreau să am copii, cât mai mulţi, dar momentan vreau să joc tenis, îmi place foarte mult acest lucru. Îmi place să am un program strict, să mă ţin de el, muncesc zi de zi şi mi-am dedicat viaţa pentru acest sport", a afirmat Halep.
Simona Halep a subliniat că a învăţat să-şi accepte emoţiile şi să nu mai joace mereu sub presiune: "Nu a fost deloc bine când a fost presiune, am încercat să învăţ să joc la cel mai înalt nivel de joc al meu, atunci când simt toată emoţia, toată preiunea din jur. Nu pot să spun că a fost o presiune negativă din partea românilor, şi eu l-am aşteptat la fel de mult. Am încercat să iau pe partea pozitivă. Am simţit şi publicul francez foarte aproape de mine, nu numai în finală, ci pe tot parcursul turneului. Ce a contat în finală: Experienţa. Cu siguranţă, cele trei finale pierdute m-au ajutat mutl sâmbătă. Mi s-a întâmplat mie să pierd meciul conducând. Acum am spus că sunt capabilă şi eu să fac acest lucru. Pe partea mentală am lucrat, am încercart să-mi accpet emoţiile să accept ceea ce sunt, să încerc să fac din asta o armă".
Ea a mai spus că nu are nicio problemă cu locul în care îşi va prezenta trofeul câştigat la Roland Garros.
Liderul WTA, Simona Halep, câştigătoare la Roland Garros, a sosit, luni, la Bucureşti, ea fiind primită la Salonul Oficial de la Aeroportul Henri Coandă.
Simona Halep a coborât din avion având în braţe o replică în miniatură a trofeului cucerit la Roland Garros, Cupa Suzanne Lenglen.
În această seară, de la ora 20.00, Simona Halep va prezenta trofeul de la Roland Garros într-o ceremonie pe Arena Naţională.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.