Aproape 300 de mercenari străini angajaţi de guvernul Republicii Democrate Congo pentru a contracara ofensiva rapidă din estul ţării a rebelilor din M23 susţinuţi de Rwanda s-au predat şi erau miercuri în drum spre casă, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Goma, cel mai mare oraş din estul Congo, a fost capturat de gruparea M23 la începutul acestei săptămâni. Mercenarii, rămăşiţele armatei congoleze şi miliţiile sale aliate au fost încolţiţi înspre lacul Kivu şi graniţa cu Rwanda. Neavând unde să se retragă, mercenarii s-au predat trupelor de menţinere a păcii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite din Goma, care au aranjat apoi întoarcerea lor acasă prin Rwanda vecină.

„Suntem doar uşuraţi pentru că putem merge în sfârşit acasă. Este o mare uşurare”, a mărturisit unul dintre mercenari,  un român care se afla în Goma de aproape doi ani. „Goma este devastat din cauza războiului dintre rwandezi şi congolezi”, a declarat el pentru Reuters în timp ce trecea graniţa spre Rwanda. A refuzat să îşi dea numele, precizează Reuters.

La punctul de trecere a frontierei dintre Goma şi Gisenyi, localitatea de peste graniţă din Rwanda, reporterii Reuters au văzut zeci de bărbaţi voinici, mulţi bărboşi, unii în uniformă, stând la coadă pentru a fi percheziţionaţi de poliţie şi pentru ca bagajele lor să fie examinate de câini de urmă.

Armata rwandeză a declarat că a preluat miercuri peste 280 de mercenari români şi că îi va transporta în capitala Kigali. Bărbaţii au urcat în autobuze în tăcere.

MERCENAR PENTRU 8.000 DE DOLARI PE LUNĂ?

Înainte de a trece graniţa, unul dintre mercenari a fost mustrat de purtătorul de cuvânt al M23, Willy Ngoma, în faţa unui grup de jurnalişti, spunându-i că nu ar fi trebuit „să vină pentru aventuri în Congo”, potrivit unei înregistrări video difuzate de ziarul New Times din Rwanda.

„Avem o ţară foarte bogată. Dar cu lideri lacomi. Ei te-au recrutat, tu primeşti 8.000 de dolari pe lună şi eşti hrănit, în timp ce (soldaţii congolezi) primesc mai puţin de 100 de dolari”, a spus Ngoma.

Întrebat unde s-a antrenat, mercenarul a spus că în Legiunea străină franceză, o unitate a armatei franceze care acceptă voluntari din întreaga lume.

Ministerele de Externe şi al Apărării din Franţa nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, precizează Reuters.

În schimb, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, miercuri seara, că grupul de cetăţeni români blocaţi în regiunea Nord-Kivu a Republicii Democratice Congo a părăsit în siguranţă zona de conflict.

MERCENARII AU AGRAVAT CONFLICTUL, POTRIVIT UNOR EXPERŢI

Rwanda neagă că îi susţine pe rebelii din M23, dar spune că a luat ceea ce numeşte măsuri defensive şi acuză Congo că luptă alături de autorii genocidului rwandez din 1994.

După cum a spus un diplomat occidental, „SUA are treabă la ea acasă. Europa este divizată. Orientul Mijlociu este tulburat. Kagame (Paul Kagame, preşedintele Rwandei - n.r.) a profitat de moment”.

Potrivit unei analize a International Crisis Group, mercenarii, angajaţi pentru a sprijini armata slab plătită şi dezorganizată a Republicii Democrate Congo, au folosit drone militare de înaltă tehnologie, dar acestea au fost blocate efectiv de apărarea aeriană rwandeză.

Congo a apelat la serviciile Agemira RDC, o filială a companiei mamă cu sediul în Bulgaria, pentru logistică, precum şi la Congo Protection, condusă de un fost membru al Legiunii Străine Franceze, pentru instruire, a declarat Henry-Pacifique Mayala de la Kivu Security Tracker (KST), o firmă care monitorizează tulburările din estul Congo. Fără nicio coordonare aproape între cei doi contractori militari sau alţi actori de pe teren, rolul mercenarilor a agravat şi mai mult conflictul, consideră Mayala.

Cazul lor se adaugă unei lungi istorii în care Congo a găzduit mercenari ale căror eforturi s-au soldat adesea cu eşecuri. Unii congolezi mai în vârstă îşi amintesc de folosirea mercenarilor în anii 1960, inclusiv un grup condus de „Mad Mike” Hoare, care a sprijinit încercarea eşuată a statului Katanga din sud, bogat în minerale, de a se separa de Kinshasa.

În grupul de mercenari care erau miercuri la punctul de trecere a frontierei dintre Congo şi Rwanda, un bărbat purta o cămaşă cu inscripţia „REGIMENT ETRANGER DES PARACHUTISTES”, regimentul de paraşutişti al Legiunii străine franceze, care a luptat cu succes în Zair, fostul nume al Congo, în 1978 pentru a salva ostatici europeni şi locali deţinuţi de un grup rebel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.