Simona Halep a revenit în ţară, sâmbătă dimineaţă, de la Lausanne, unde, timp de trei zile, a fost audiată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
"V-am promis că o să vorbim după ce vine rezultatul. Vă rog frumos să înţelegeţi", le-a spus sportiva jurnaliştilor care au aşteptat-o la aeroport.
În cele trei zile la Lausanne au fost audiaţi la TAS martori, experţi, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gotier.
În urma audierilor, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.
Deocamdată nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.
În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.
Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.
Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.
Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie.
În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată.
Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...