Sfârşitul unei ere. După două decenii dominate de „Big Three”, niciunul dintre cei trei monştri sacri ai tenisului nu a câştigat un trofeu de grand slam în 2024, o premieră după 2002., relatează Le Figaro.
Eliminarea timpurie la US Open a lui Novak Djokovici, care a recunoscut că a jucat unul dintre „cele mai proaste meciuri din viaţa sa” împotriva lui Alexei Popyrin vineri seara, a marcat sfârşitul acestei dominaţii.
Sfârşitul dominaţiei nu este deloc surprinzător, având în vedere că Rafael Nadal nu a fost niciodată atât de aproape de retragere, iar Roger Federer s-a retras de ceva timp.
Rămâne de văzut cine va profita. Jannik Sinner, numărul 1 mondial câştigător al Australian Open la începutul acestui an, sau Daniil Medvedev, câştigător al US Open în 2021, sau chiar Alexander Zverev, care nu a câştigat încă un titlu de Grand Slam, sunt toţi favoriţi. „Caleas-a deschis «, a remarcat Djokovici în timp ce Carlos Alcaraz, câştigător la Roland Garros şi apoi la Wimbledon, a părăsit şi el prematur turneul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.