Fotbalistul echipei Parma, Valentin Mihăilă, a înscris un gol în meciul pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-4, în faţa formaţiei Crotone, în etapa a XXXIII-a a campionatului Italiei.
Mihăilă a marcat în minutul 54.
Celelalte goluri ale Parmei au fost înscrise de Hernani ’29 şi Gervinho ’50.
Pentru Crotone au marcat Magallan ’14, Nwankwo ’42, ’69 (penalti) şi Ounas ‘45+2.
Mihăilă a jucat pe toată durata partidei. Celălalt român de la Parma, Dennis Man, a fost titular, dar a părăsit terenul accidentat, în minutul 20.
Tot în Serie A, Genoa a învins Spezia cu 2-0 (Scamacca ’62, Shomurodov ’86).
Partida Sassuolo – Sampdoria are loc tot sâmbătă, meciurile Benevento – Udinese, Fiorentina – Juventus, Inter Milano – Verona, Cagliari – AS Roma şi Atalanta – Bologna sunt programate duminică, iar confruntările Torino – Napoli şi Lazio Roma – AC Milan se vor disputa luni.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.