Echipa italiană Inter Milano a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Parma, în etapa a 15-a din Serie A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, a început partida de la Milano cu Man şi Mihăilă titulari, iar gazdele au deschis scorul târziu, în minutul 40, prin Federico Dimarco. După pauză, în minutul 56, Nicolo Barella a făcut 2-0, iar în minutul 67 Marcus Thuram a pus pe tabelă o diferenţă de trei goluri în favoarea Interului. Parma a redus din diferenţă în minutul 81. Man a scăpat în careu, înconjurat de trei adversari şi putea ajunge singur cu portarul Sommer, Matteo Darmian a anticipat şi a reuşit să „înţepe” mingea, dar a trimis-o în propria poartă. Inter Milano – Parma s-a încheiat 3-1 şi milanezii se află pe locul 3, cu 31 de puncte, în timp ce Parma are 15 puncte, ocupând poziţia a 11-a.

Atacanţii români Dennis Man şi Valentin Mihăilă au fost integralişti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.