Sergio Rico, aflat încă în convalescenţă după un grav accident la călărie suferit în luna mai, a declarat la un post de radio spaniol că nu ştie deocamdată când va putea reveni pe teren, relatează RMC Sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La 28 mai, Sergio Rico a fost internat la spitalul Virgen del Rocío din Sevilla cu un traumatism cranian în urma unui accident la călărie în timpul unui pelerinaj în sudul Spaniei. După mai multe zile în comă, portarul a fost mutat din unitatea de terapie intensivă la 5 iulie, înainte de a părăsi spitalul la 18 august. Deşi a revenit pentru prima dată pe Parc des Princes la 28 noiembrie pentru a asista la meciul din Liga Campionilor cu Newcastle, Rico îşi continuă convalescenţa acasă, la Sevilla.

"Mă simt din ce în ce mai bine pe zi ce trece, dar încă nu sunt 100% din punct de vedere medical. Rămân la Sevilla pentru a nu fi nevoit să mă urc în avion de fiecare dată când trebuie să fac analize aici. Am slăbit aproape 20 de kilograme după accident. Cântăream în jur de 91-92 de kilograme. Am coborât la 73. Dar acum am ajuns din nou la 88 de kilograme. Am văzut fotografiile când am ieşit din spital, arătam ca o scobitoare", a mărturisit el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Deşi revenirea sa în competiţii este încă departe, Rico recunoaşte că "abia aşteaptă să se întoarcă pe teren". "Îi scriu constant medicului meu pentru a afla când mă va lăsa să reiau sportul. Abia aştept să mă întorc în rutina mea, să mă simt ca un fotbalist. Dar nu depinde de mine. Respect indicaţiile medicilor care se ocupă de mine şi care mi-au salvat viaţa. Abia aştept ca ei să-mi dea un pic mai multă libertate, pentru că mă simt bine. Dorm ca un bebeluş", a declarat portarul în vârstă de 30 de ani, care nu-şi aminteşte cu exactitate de accidentul său.

"M-am întors acolo unde s-a întâmplat pentru a încerca să îmi amintesc, dar nu îmi amintesc absolut nimic... Până la urmă, eu sunt cel care a suferit cel mai puţin. Nu mi-am dat seama de nimic. Când m-am trezit, soţia şi mama mea erau acolo. Doctorul m-a întrebat dacă mi-am recunoscut soţia şi am spus că da", a explicat el.

Aflat sub contract până în iunie 2024 cu PSG, Rico nu a mai jucat din ianuarie 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.