Serena Williams a născut o fetiţă la 1 septembrie 2017 şi, după un an, va disputa a doua finală consecutivă de grand slam, la US Open. Fostul lider WTA afirmă că jocul ei nu este încă la nivelul pe care îl doreşte, dar este incredibil că a putut să revină în fazele superioare ale turneelor după problemele de sănătate avute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Este cu adevărat incerdibil. În urmă cu un an mă luptam pentru viaţa mea după ce am născut, eram pe un pat de spital, fără să pot merge, fără să pot face nimic. Cred că eram la a patra operaţie. Ce zi e azi? Eram la a treia, mai aveam una. De fiecare dată când intru pe acest teren sunt recunoscătoare că am avut posibilitatea să joc acest sport. Nu contează ce se întâmplă în fiecare meci, în semifinale, finală, eu simt că am câştigat deja. Cum am mai spus, este doar începutul revenirii mele. Sunt încă în creştere (n.r. - a formei), mai este mult până la nivelul pe care mi l-am propus. Nu îţi atingi vârful în două luni. Simt că mai este destul loc de creştere pentru a intra în jocul meu", a declarat Williams, joi, după calificarea în finală.

Americanca Serena Williams, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 17, şi japoneza Naomi Osaka, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20, vor disputa finala US Open, ultimul grand slam al anului,

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Williams, 36 de ani, a ajuns pentru a noua oară în ultimul act la Flushing Meadows, după ce a trecut, cu 6-3, 6-0, de letona Anastasija Sevastova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 19, în 66 de minute.

Jucătoarea americană este la un pas de cel de-al 24-lea trofeu de grand slam. Ea va juca a XXXI-a finală de grand slam din carieră. Serena Williams a pierdut, în urmă cu aproape două luni, finala de la Wimbledon, scor 3-6, 3-6, cu germana Angelique Kerber.

În vârstă de 20 de ani, Osaka este pentru prima dată în ultimul act al unui asemenea turneu. Ea a eliminat-o, în semifinale, cu scorul de 6-2, 6-4, pe americanca Madison Keys, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 15, după un meci de o oră şi 26 de minute.

Williams şi Osaka s-au mai întâlnit o dată, în martie, în turul I al turneului de la Miami, când japoneza s-a impus cu scorul de 6-3, 6-2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.