Jucătoarea de tenis Serena Williams, fostă număr 1 mondial, a devenit mamă, ea dând naştere unei fetiţe, vineri, la Centrul Medical St. Mary’s din Palm Beach, Florida.
Potrivit presei americane, sportiva este în spital de miercuri şi are rezervat un etaj întreg.
Chris Shepherd, producător la postul din Palm Beach WPBF-25, a notat pe Twitter că fetiţa are 3,09 kilograme şi că atât ea cât şi Serena Williams se simt bine.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
JUST IN: Serena Williams welcomes baby girl with fiancé Alexis Ohanian https://t.co/2iXjgMduqS pic.twitter.com/H9DSZhi2vx
— New York Daily News (@NYDailyNews) September 1, 2017
Serena Williams, în vârstă de 35 de ani, este logodită din decembrie 2016 cu Alexis Ohanian (34 de ani), cofondator al Reddit. Jucătoarea de tenis a anunţat în aprilie că era însărcinată în 20 de săptămâni, ceea ce înseamnă că era însărcinată în opt săptămâni atunci când a câştigat Australian Open, în ianuarie.
În august, Williams declara că vrea să revină pe terenul de tenis la trei luni după naştere şi nu se gândeşte să câştige mai puţine meciuri decât înainte de a rămâne însărcinată.
Sportiva nu a mai jucat în circuitul WTA de la sfârşitul lunii ianuarie, de la Australian Open. Serena Williams are în palmares 72 de titluri la simplu, dintre care 23 de Grand Slam, şi a fost lider în clasamentul WTA timp de 319 săptămâni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.