OMV Petrom Bucharest Half Marathon va avea loc în acest weekend, evenimentul reunind mai multe curse de alergare, de 2,5, 10, ştafetă (6.5 km + 7 km + 7.6 km) şi 21 km.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul revine la data tradiţională, al doilea weekend din mai. De asemenea, după (aproape) trei ani, se va relua Cursa Copiilor.

Sâmbătă, 7 mai, vor avea loc cursele necompetitive, de la ora 09.00 iau startul alergătorii pentru Cursa Populară (2,5 km) şi de la ora 10.30 începe Cursa Copiilor pe categorii de vârste 0-5 ani, 6-7 ani, 8-9 ani, 10-12 ani.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Duminică, 8 mai, va fi un singur start, de la 09.00 pentru cursele competitive semimaraton, semimaraton ştafetă (echipe de câte trei membri), 10 km individual şi fotolii rulante.

La semimaraton sunt aşteptaţi 10.000 de alergători, a anunţat Bucharest RUNNING CLUB, organizatorul evenimentului. Alergătorii cu vârste cuprinse între 0-18 ani au înscrierile gratuite. Traseele curselor de sâmbătă au ca puncte de start şi sosire Piaţa Constituţiei şi se desfăşoară pe Bd. Unirii până la Piaţa Unirii.

raseele curselor de duminică au ca puncte de plecare Bd. Libertăţii (în dreptul Parcului Izvor) şi sosire în Piata Constituţiei şi vor parcurge bulevardele din centrul şi nordul Bucureştiului (Calea Buzeşti, Piaţa Victoriei, Şoseaua Kisseleff, Calea Victoriei, Bd. Unirii, Bd. Decebal, Bd. Basarabia).

Înscrierile online sunt deschise până vineri, 6 mai - pentru cursele de sâmbătă şi până sâmbătă, 7 mai - pentru cursele de duminică. Înscrieri vor fi disponibile şi în cadrul SportExpo, în limita locurilor disponibile, în Piaţa Constituţiei, începând de joi, 5 mai; Kiturile de concurs pot fi ridicate în cadrul SportExpo,

în Piaţa Constituţiei, începând de joi, 5 mai, ora 12.00.

Semimaratonul Bucureşti OMV Petrom va găzdui, din nou, Campionatul Naţional de Semimaraton, aflat in organizarea Federaţiei Române de Atletism. Cursa de semimaraton este criteriu de calificare pentru Campionatul Mondial de Semimaraton (noiembrie, Yangzhou, China).

Aproape 20 de cauze sociale sunt susţinute de Semimaratonul Bucureşti şi de alergători.

„Semimaratonul Bucureşti OMV Petrom este o sărbătoare a Bucureştiului. Avem 10.000 de participanţi, alte câteva mii de susţinători, sute de voluntari, câteva zeci de puncte de animaţie şi hidratare pe traseu. Am scăpat de limitările COVID, iar asta vine la pachet cu mai mulţi participanţi la curse, mai mulţi susţinători pe traseu şi, pentru prima data după trei ani, cu Cursele copiilor, pentru care ne bucurăm foarte mult, mai ales că au fost atât de dorite, încât am suplimentat locurile.”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, preşedinta Bucharest RUNNING CLUB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.