Şedinţa lunară a Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020 a avut loc, vineri, la Palatul Victoria. Ministerul Tineretului şi Sportului a fost reprezentat de către secretarul de stat, Dragoş Coman, întâlnirea fiind prezidată de consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu.
Din cauza situaţiei generate de răspândirea virusului COVID-19 (coronavirus) şi a posibilelor implicaţii pe care acest fapt le-ar putea avea asupra desfăşurării Campionatului European de Fotbal EURO 2020 la Bucureşti, la întâlnire a fost invitat şi secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Recomandarea acestuia, în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea evenimentului fotbalistic ce va avea loc în vară, a fost de a continua activităţile stabilite conform graficului. Acesta a mai spus că orice decizie va fi luată tinându-se cont de hotărârile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a Direcţiei de Sănătate Publică a Uniunii Europene şi a UEFA. Până atunci însă, lucurile trebuie să decurgă normal.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Secretarul de Stat Dragoş Florin Coman a declarat că Ministerul Tineretului şi Sportului susţine continuarea tuturor activităţilor în ritm susţinut pentru finalizarea tuturor obiectivelor asumate fără a ne prevala de situaţia actuală, se arată într-un comunicat al MTS.
Şi reprezentantul FRF, managerul de proiect Florin Şari, a anunţat că UEFA a transmis Federaţiei să nu se abată pentru niciun pretext de la procedura organizatorică. Momentan nu este nevoie de a schimba ceva în privinţa organizării EURO 2020.
În continuarea discuţiilor, reprezentanţii instituţiilor implicate în organizarea Euro 2020 au prezentat situaţia la zi în ceea ce priveşte demersurile finalizate, precum şi stadiul în care se află lucrările de infrastructură.
În ceea ce priveşte evoluţia lucrărilor la stadioane, stadionul Steaua se află în stadiul cel mai avansat, până la sfârşitul lunii aprilie urmând să se monteze gazonul. Şi la Arcul de Triumf lucrările au avansat destul de mult, ajungându-se la un grad de execuţie de 70%. La stadionul Giuleşti s-a ieşit la cota 0 şi s-au montat grinzile la tribuna oficială iar gradenele sunt montate în proporţie de 50%.
Cele două aeroporturi, Băneasa şi Henri Coandă, sunt pregătite să primească delegaţiile oficiale şi suporterii inclusiv din punct de vedere al formalităţilor vamale.
În ceea ce priveşte continuarea lucrărilor la calea ferată care va lega Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni, Ministerul Transporturilor a anunţat că s-a ajuns la un acord cu reprezentanţii hotelului din zonă, urmând ca săptămâna viitoare să se semneze un protocol prin care se va permite executarea de foraje pentru montarea celor două pile. Cel târziu la sfârşitul lunii mai lucrările vor fi finalizate.
La şedinţa Comitetului Interministerial au participat reprezentanţi la nivel de secretari de stat şi directori ai instituţiilor care, alături de Ministrul Tineretului şi Sportului, sunt implicate în pregătirile pentru Euro 2020: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Sănătăţii, Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Finanţelor Publice, Muncii şi Protecţiei Sociale, Afacerilor Externe, Sănătăţii, Mediului, Apelor şi Pădurilor, Afacerilor Interne. De asemenea, au fost reprezentanţi şi din partea Companiei Naţionale de Investiţii, ai Federaţiei Române de Fotbal, ai Prefecturii Municipiului Bucureşti, ai Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi ai Agenţiei Naţionale Antidoping.
S-a stabilit ca următoarea şedinţă a Comitetului Interministerial de coordonare şi organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020 să se desfăşoare pe 20 martie.
Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.