Femeia care îi acuză de viol pe rugbiştii francezi Hugo Auradou şi Oscar Jegou a fost spitalizată, joi, după ce a suferit o "decompensare generală a organismului", a declarat avocata acesteia, potrivit AFP.
Femeia în vârstă de 39 de ani suferă de "o decompensare generală a organismului în urma a tot ceea ce s-a întâmplat", a precizat avocata Natacha Romano, adăugând că ar trebui ca femeia să rămână sub observaţie între 24 şi 48 de ore.
Amintim că femeia îi acuză pe cei doi jucători ai echipei naţionale a Franţei că au violat-o şi au bătut-o sâmbătă seara, după victoria în meciul cu Argentina, la Mendoza.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.