Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, ar fi trimis dovezi false care îi implică pe foştii preşedinţi ai FC Barcelona Josep Bartomeu şi Sandro Rosell în presupusele delicte de administrare neloială şi delapidare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit ziarului spaniol La Vanguardia, preşedintele La Liga Javier Tebas „a trimis o scrisoare parchetului în dosarul plăţilor vicepreşedintelui de arbitraj, José María Enriquez Negreira, implicând direct doi foşti preşedinţi ai Barça, Josep Maria Bartomeu şi Sandro Rosell, în presupuse infracţiuni de administrare neloială şi delapidare, în baza unui document olograf de la un fost director decedat”.

„Documentul a fost inclus într-un alt dosar, în aşa-numitul dosar ‘Soule’ care investighează presupusa delapidare de fonduri de la Federaţia Spaniolă condusă de Angel Maria Villar şi în care Liga apare ca acuzatoare”, scrie La Vanguardia. Şeful La Liga ar fi profitat astfel de un document scris de mână de Josep Contreras - fost manager la Barcelona care a murit pe 25 decembrie 2022 - pentru a-şi atinge scopurile. Dar familia lui Contreras a spus că scrisoarea a fost scrisă în urmă cu mai bine de un deceniu.

În plus, conform familiei lui Josep Contreras, numele de pe acest document sunt cele ale unor persoane care nu au legătură cu foştii preşedinţi ai Barça: Emilio Roman, avocatul lui Contreras, Ramon Rosell, contabilul companiilor sale şi al lui Josep Maria, angajat al „Banca Catalana”, cu sediul în Barcelona.

Tebas neagă

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

FC Barcelona este blocată din februarie în afacerea Negreira, numită după un fost vicepreşedinte al comisiei spaniole de arbitri. Clubul este suspectat că i-a plătit aproape 7,3 milioane de euro între 2001 şi 2018, prin intermediul firmei sale DASNIL 95.

În faţa acestor acuzaţii, Tebas s-a apărat pe contul său de Twitter. „Titlul din La Vanguardia este fals. Nu am acuzat pe nimeni. Însuşi redacţia confirmă acest lucru subliniind ceea ce spune scrisoarea către parchet. „De asemenea, această scrisoare nu implică nicio acuzaţie specifică împotriva nimănui”. Domnule Conde Godo (Javier Godo, preşedintele-editor al La Vanguardia), urmăriţi-vă mai îndeaproape jurnaliştii calomniosi”, a scris el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.