Rutierul Chris Froome, grav rănit într-un accident în iunie 2019, revine în competiţii la finalul lunii februarie, când va evolua la UAE Tour, în Emiratele Arabe Unite.
"Sunt foarte încântat să revin. Mi-am încheiat o serie de antrenamente şi abia aştept să revin cu toată forţa", a declarat britanicul.
În iunie 2019, Chris Froome a fost internat câteva zile la Saint-Etienne după ce a suferit mai multe fracturi, la femurul drept, cotul drept şi la coaste, în timp ce concura în Criterium du Dauphine.
Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, şi-a stabilit ca obiectiv şi în 2020 câştigarea acestei competiţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.