Naţionala U18 efectuează în aceste zile un stagiu de pregătire în Turcia, unde are programate şi două meciuri amicale cu selecţionata locală. În primul meci, tricolorii au pierdut cu scorul de 0-3. Cel de-al doilea amical se va juca vineri, 25 martie, de la ora 14:00.
Miercuri, golurile au fost marcate de Önal (21′), İlkhan (25′) şi Satmış (40′).
La revenirea în ţară, tricolorii vor mai avea un meci amical, împotriva formaţiei Metaloglobus. Partida se va juca la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, în 29 martie, de la ora 12:00.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lotul selecţionat de Daniel Oprescu:
Portari: Ştefan Lefter (CS Hunedoara), David Dincă (Farul Constanţa);
Fundaşi: Alexandru Şuteu (Unirea Constanţa), David Maftei (Farul Constanţa), Robert Sălceanu (AS FC Buzău), Dragoş Ungurenaşu (Politehnica Iaşi), David Ţone (Dinamo), Răzvan Paşcalău (Lecce), Ştefan Duţu (Farul Constanţa), Radu Cireşoiu (Unirea Constanţa)
Mijlocaşi: Alin Boţogan (Petrolul 52), Septimiu Kolbasz (Universitatea Cluj), Narcis Lăcătuş (Unirea Constanţa), Ionuţ Costea (Progresul Spartac), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Luca (CSC 1599 Şelimbăr), Cristian Delciu (Dinamo), Alexandru Musi (FCSB), Ionuţ Pelivan (Politehnica Iaşi), Antonio Borduşanu (Dinamo), Eduard Lambrinoc (Fotbal Club Braşov)
Atacanţi: David Palade (Torino FC), Atanas Trică (Universitatea Craiova)
Naţionala U18 va disputa în toamnă prima fază a calificărilor pentru EURO 2023. România va întâlni Letonia (21 septembrie), Lituania (24 septembrie) şi Austria (27 septembrie). Se califică la Turul de Elită primele două clasate împreună cu echipa de pe locul 3 cu cele mai bune rezultate înregistrate în faţa primelor două clasate. Turneul final va avea loc în Malta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.